Domnul Remus Ilie Horga iubeste arta. Marea dragoste si-a descoperit-o de Sfintul Ilie, cind s-a mutat in vila cea noua de pe Strada Plantelor, din Bucuresti. Atunci a vazut ca peretii vilei de jumatate de milion de euro cereau tablouri, icoane si tapiserii, iar prin unghere ar fi mers niste statui frumoase.

Sub indrumarea unui inginer mecanic, priceput in comertul cu arta, a cumparat de toate, de vreo saizeci de mii de euro, sa fie. Aprovizionarea si-a facut-o din anticariate si din consignatii, bogate in Grigoresti, Darasti, Luchieni sau Ciucurenci mai afumati si mai scorojiti, refuzati de casele de licitatii. "Nimic, dar nimic, domnule, din tot ce am cumparat nu e autentic. Teapa! Numai facaturi. Am chemat un expert sa-mi vada inceputul de colectie… A zis ca toate-s falsuri. Dar sint bune si astea, se consoleaza omul de afaceri. Arata asa de bine pe pereti!...". Falsuri, dar macar sint vechi si poate le vinde altui iubitor de arta si-si cumpara altele, contemporane, cu certificate de autenticitate semnate chiar de autori.

Entuziastul colectionar isi recunoaste ignoranta, lucru mai rar, in rindul semenilor lui, decit Rembrandtzii autentici, dar are si o scuza: oamenii au facut averi, au inceput sa-si plaseze banii in arta, dar conofaitii de artisti n-au putut tine pasul cu afacerile, asa ca acest gol a trebuit umplut cu contrafaceri. Aproape jumatate dintre lucrarile de pe piata operelor de arta sint falsuri.

Prostia si fudulia

Citeste si:

"E bine ca avem falsuri pe piata", glumeste Nicki Ancan, anticar cu renume bun in breasla. "Astfel, prostia si fudulia gasesc un mod de a se exprima, iar averile facute peste noapte gasesc un debuseu." Domnul Ancan sustine ca 70 la suta dintre tablourile aduse la anticariatul lui de pe Strada Buzesti sint falsuri ordinare, se cunosc de la o posta. Iar el se pricepe, desi nu are nici studii, nici atestat de expert: se uita la tablou, asa, pe sub sprincene, si-si da seama dintr-o privire daca-i facatura sau nu.

Printr-un ordin al Ministerului Culturii, toate casele de licitatii, galeriile, anticariatele si consignatiile care vind arta - si numai in Bucuresti sint 230 - au fost obligate sa angajeze un expert atestat de minister. Dar, unu la mina, in tara nu sint atestati decit aproximativ 600 de experti. Dintre acestia, numai 166 sint atestati pentru pictura, fiecare cu specializarea lui. Astfel, experti calificati pentru pictura secolului al XIX-lea, de pilda, sint platiti sa aprecieze si pictura contemporana, si cristal, si ceramica. Orice. Si sint platiti tocmai de cei care au interesul sa vinda marfa. In Occident, cumparatorul vine cu expertul propriu.

Chiar si asa putini, coruptibili si nu tocmai bine calificati - spun criticii de arta - expertii nu dau cu lunile pe la galerii. "O data cu intrarea in Europa, a trebuit sa precizam fondul patrimonial. Trebuiau experti ca sa faca acest lucru. Noi nu aveam institutia expertilor in arta. Si atunci niste oameni care nu erau experti a trebuit sa le spuna altora: de-acum, voi sinteti experti", rezuma scriitorul si criticul de arta Tudor Octavian povestea aparitiei expertilor in arta. Nicki Ancan, anticarul, se scarpina in barba citeva momente pina isi aminteste cum il cheama pe expertul in arta al anticariatului sau din Buzesti.