Romanii ramin fideli vechilor greseli de ortografie, iar vinovatii sint de doua feluri, in opinia specialistilor. Pe de o parte, "paznicii" exprimarii corecte, cum ar fi editurile, Academia, redactiile sau sistemul de invatamint, nu au un control eficient in stirpirea erorilor. Schimbarea frecventa a normelor adinceste, de asemenea, confuzia romanilor fata de minuirea penitei.

Cartile si ziarele dau exemplu negativ

Dezacordurile, "ca si"-urile, "deci"-urile si "decit"-urile obsesive sint primele greseli mentionate de lingvisti. Disparitia lui "pe care" si "i"-urile in plus sau in minus au sarit din caietele elevilor din scoala primara direct pe Internet si pe micul ecran. Cu o traditie buna inainte de 1989, ele si-au continuat nestingherite popularitatea si in tranzitie.

"Presa scrisa si televiziunile ne ofera exemple amuzante de dezacorduri intre subiect si predicat, lipsa a predicatului in propozitie, confuzii si neconcordante logice intre timpurile verbale, forme gratios-aberante de conjugare la o anumita comunitate etnica (nici o nota rasist-xenofoba aici), folosirea dupa criterii misterioase a prepozitiei, despartirile naucitoare in silabe s.a.m.d.", descrie Constantin Vlad, redactor la Editura ALL, abateri vii si inainte de ’89, dar mai degraba in registrul "colocvial" al limbii scrise. "In regimul comunist, printr-un pervers paradox, prestigiul «stilului inalt» de care vorbeau deja formalistii rusi era mentinut prin exercitiul controlului supraetajat.

Citeste si:

Altfel spus, limba, in aspectul ei grafic, era relativ «curata»", spune Vlad. Redactorul blameaza "vesela devalmasie" a programelor scolare actuale, precum si faptul ca unele carti si ziare trag inca de vechile principii de scriere, in timp ce manualele scolare sint innobilate cu cele noi. Pe de alta parte, lingvistul Emil Ionescu acuza "prezenta in edituri, pe post de redactori, a unor persoane fara calificare si fara responsabilitate pentru munca pe care o au de facut. Greselile din carti pot avea impact semnificativ asupra romanei scrise", atrage atentia Ionescu. La rindul ei, lingvistul Rodica Zafiu da vina pe textele publicate fara un minimum de control avizat, spunind ca institutiile specializate in "scrisul public" "trebuie sa corecteze erorile minore si sa nu mai apeleze la producatorii consecventi de erori majore".

Libertatea stie putina gramatica

Constantin Vlad spune ca momentul 1989 a generat o "democratizare" a scrierii in limba romana, de vreme ce a permis consemnarea grafica, in presa, a unor "formule gen «Jos Iliescu!» sau termeni mai mult sau mai putin subversivi precum «cruce» sau «Dumnezeu» ori, si mai des, cuvinte din zona licentiosului sau obscenului, care inainte nu cunosteau decit variante murale". Lingvistul Ioana Vintila Radulescu nu exclude insa posibilitatea ca aceasta libertate de acum a limbii sa inspire mai multe exprimari incorecte, in absenta cenzurii sau chiar a autocenzurii. Marius Sala, directorul Institutului de Lingvistica din Bucuresti, este de parere ca, dupa ’90, romanii nu numai ca scriu incorect, dar si vorbesc din ce in ce mai neingrijit, tocmai pentru ca inteleg gresit notiunea de libertate.

Trecind la exemple, Sala gaseste suparatoare folosirea lui "ca si" in loc de "ca", cu sensul de "in calitate de". Iar alte doua greseli il invaluie pe lingvist intr-un pesimism legat de destinul limbii. "«Decit» se foloseste corect numai cu verbul la forma negativa («Nu vreau sa fac decit o precizare»), la forma afirmativa folosindu-se sinonimele lui, care sint «doar» si «numai». Ca sa nu mai vorbesc de trista soarta a lui «pe care», devenit in mod gresit «care»."