Un nou scandal de presa s-a nascut in urma asa-zisei "condamnari a comunismului": prin articolul sau din 8 ianuarie, "Mortul din culpa", publicat in "Evenimentul Zilei", Dragos Bucurenci a reusit sa-i enerveze pe "greii" culturii romane, Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu.

Acestia s-au simtit probabil cu musca pe caciula la afirmatia tanarului lor preopinent cum ca "intre generatia care si-a irosit viata in comunismul romanesc si noi, exista o generatie inca activa, chiar foarte activa, care intretine cu buna stiinta o confuzie ce maculeaza la nesfarsit ideile de stanga si comunismul ca filosofie politica in numele destinelor frante de regimul totalitar din Romania" [N. B. - o victima este chiar bunicul lui Bucurenci, care a suferit in timpul regimului trecut}.

Bucurenci este constient ca nu poti trage linie intre condamnarea unui sistem totalitar (1947-1989), considerat de raportul Comisiei de factura "leninista", oricum "made in URSS" si condamnarea comunismului in genere ca optiune politica si doctrina - care circula, totusi, si in Occident in sensul unei "ideologii umaniste, usor utopice, dar in niciun caz criminale". Optiunea comunista nu e un lucru scandalos, admitea Dragos Bucurenci, amendat imediat de Plesu si Liiceanu cum ca ar fi devenit... un tanar Ion Iliescu sau ca se afla in aceeasi oala cu dusmanul etern al "gastii" de la GDS, Corneliu Vadim Tudor.

Oare intr-o democratie, unde comunismul e trimis la esafod intr-un delir general, organizat chiar de fiul unui fost mare comunist (Tismaneanu), un tanar nu mai are dreptul sa fie "de stanga" doar pentru ca domnii de la Humanitas se dau obligatoriu de "dreapta"? Ideologiile au devenit la noi relative - si dezbina vechi amici, pentru ca pana mai ieri Bucurenci si Plesu-Liiceanu pareau a fi tovarasi in aceeasi tabara de idei! Comunismul - teoretic si practic - insa i-a despartit: intr-o emisiune TV Plesu l-a stigmatizat pe tanarul jurnalist ca fiind un Caliban care n-a citit nimic despre doctrina pe care o apara, iar Liiceanu, stupefiat si el de reactiile stangiste ale junelui, nu poate vedea comunismul decat, iremediabil, ca pe o "otrava".

Polemica a mers si mai departe, Dragos Bucurenci neramanand dator monstrilor sacri si guru anti-comunisti, raspunzandu-le in acelasi cotidian ("Evenimentul Zilei"), printr-o savuroasa scrisoare pe care o vom reda mai jos integral. (A. M.)

"Draga domnule Andrei Plesu,

Am urmarit pe net savuroasa punere la punct pe care ati comis-o impreuna cu prietenul d-voastra pe Realitatea TV. Am ras o vreme, pentru ca ati facut-o cu haz si eu cred ca anecdota primeaza. Dar comedia a durat vreo jumatate de ora si mi-am dat seama ca, langa un moderator asa de sobru ca prietenul d-voastra, nimeni nu poate glumi la nesfarsit. In definitiv, erati venit acolo cu treburi serioase: sa restabiliti adevarul istoric asa cum este el cuprins in Unica Relatare Adevarata si Istoriceste Exacta despre Comunismul Romanesc si sa-l anihilati, profilactic, pe "micul Ponta" inainte sa devina "mini-micul Titulescu".

Asa ca ati lasat gluma deoparte si ati spus si cateva lucruri serioase. Cateva grave. Vreo doua solemne. Celor serioase as vrea sa le raspund. Mi-ati oferit o alternativa: ori n-am citit nimic despre comunism, ori n-am inteles nimic din ce-am citit. E o alternativa falsa, o dilema farfuridica din care nimeni nu poate iesi. N-am de gand sa va fac placerea si sa aleg raul mai mic. Va propun in schimb sa luam cele doua capete ale alternativei si sa le privim.

Cu alte cuvinte, sa zabovim o vreme fata in fata. Am citit probabil mai multa memorialistica de penitenciar decat unii dintre cei mai activi membri ai tineretului taranist sau liberal. Am dat prima data peste numele lui Turcanu in ‘90, in marturia unui student care a facut cinci ani de puscarie, din care ultimii la Canal, pentru ca raspandise manifeste anticomuniste. Marturia apare in "Iesirea din tunel" si e a bunicului meu. N-am indraznit niciodata sa-l intreb daca era acelasi Turcanu cu schingiuitorul de la Pitesti.

De fapt, n-am vorbit niciodata despre asta. Cand a aparut "Iesirea din tunel", i-a dat tatalui meu un exemplar si el mi l-a dat mie. Atat. Probabil ca am incercat sa compensez aceasta tacere citind despre experienta altora. Cand imi vin in minte episoade crancene, nici nu mai stiu unde le-am citit: Steinhardt, Goma, Doina Jela, Zamiatin, "Rugati-va...", interviurile din "Memoria", "Aceasta iubire...", "Arhipelagul", "O zi din viata...", "Spovedania unui tortionar", "Le livre noir", sau poate Pavlovici, desi "Tortura pe intelesul tuturor" am citit-o mult mai tarziu.

Eram avid sa cunosc represiunea si sa-i inteleg mecanismele. Sa pricep nu doar in ce fel, ci si cum a fost posibil acest cosmar. Am studiat nu doar oroarea concentrationara, ci si mizeria cotidiana. Mi-ati propus sa-mi intreb parintii cum se traia "atunci". Credeti-ma ca am facut-o, de multe ori in exces. De fapt, nici nu-i nevoie sa ma credeti. Exista un volum, "Anii ‘80 si bucurestenii", coordonat de Irina Nicolau, la compilarea caruia am dat si eu o mana de ajutor.

Cateva dintre sursele orale transcrise in aceasta carte sunt inregistrari facute cu parintii mei. In sertarul cu acte personale pastrez o declaratie-tip, sustrasa de la tatal meu, prin care informa Militia ca detine masina de scris. Cred ca stiu mai multe despre comunismul romanesc decat stiu chiar si unii dintre congenerii d-voastra, amnezicii si nostalgicii. Sigur, nu e o experienta first-hand. Dar vreau sa cred ca, dupa ce m-ati trimis la biblioteca, n-o sa va vina ideea sa ma trimiteti si inapoi in timp.

Nu-mi pare rau ca va dezamagesc, dar am citit. Si nu numai istorie, pentru ca n-am cautat sa-mi cultiv doar un muzeu al terorii, cum au facut budapestanii. Am cautat explicatii si in cartile pe care prietenul d-voastra se lamenteaza ca nu le mai citesc tinerii de 25 de ani: un Orwell, un Popper, un Zamiatin, un Hayek, din pacate si un Volkoff, compensat de o metafora de Aitmatov mai mult frumoasa decat lunga, in fine, nu vreau sa va plictisesc. Si nici sa va conving ca am citit toata bibliografia obligatorie.

Citeste si:

Pentru ca n-am citit-o. Si nici nu cred ca exista o bibliografie obligatorie pentru cineva care nu vrea sa devina nici istoric, nici analist politic, nici autorul Unicei si Adevaratei Relatari. Dar am citit suficient cat sa fiu vaccinat la deriva totalitara. Va marturisesc ca nu m-a surprins amploarea revoltei pe care am starnit-o, ceea ce m-a descumpanit a fost subtirimea argumentelor.

Ma asteptam sa fiu pocnit cu "Critica programului de la Gotta" in figura, sa cad lat sub "Teoria plusvalorii", sa ma faceti de ras cu Antonio Negri, sa trageti in mine cu tot felul de autori marxisti ale caror nume sa nu le pot nici macar identifica. Cand colo, ce primesc? Jap, jap peste fata cu "Manifestul Partidului Comunist" si niste trivia din biografia lui Sartre. Am ras cu lacrimi cand i-ati atras atentia prietenului d-voastra ca faceti figura de "obsedati de comunism". Pentru niste obsedati, mi se pare putin. Eu nu sunt un adept neconditionat al comunismului.

Sunt un om de stanga, probabil dintre cei pe care comunistii ii detesta pentru ca ma situez prea aproape de centru. Dar am un mare respect pentru marxism, pentru ca imi ofera instrumente cu care sa inteleg societatea in care traiesc. Pareto a remarcat demult ca 20% dintre oameni consuma 80% din resurse. E un fapt pe care liberalismul se multumeste sa-l constate, in vreme ce marxismul il condamna explicit. Ati spus ca, la 25 de ani, e ipocrit sa-ti pese de mortalitatea infantila din lumea a treia.

De fapt, 25 de ani e varsta la care o distributie de tip Pareto, in momentul in care ii percepi concretetea, iti face instantaneu greata. Cand ai varsta mea si citesti ca tratamentul profilactic al malariei costa 10 $ si ca, totusi, in Africa, un copil moare in fiecare minut de malarie, nu-ti vine sa-ti bei linistit ceaiul in continuare. Sa vezi lucrurile dintr-o perspectiva marxista nu inseamna neaparat si sa vrei sa schimbi lumea cu instrumente marxiste, de aceea nu fac apologetica terorii revolutionare.

Cred ca nicio persoana cu vederi democratice nu are stomac sa digere idei comuniste primite de-a gata. Dar daca inlaturi programul violent, esenta marxismului nu dispare: raman clasele si absurdele inegalitati economice care le separa, ramane teoria capitalului, ramane o filosofie a istoriei. Iar cultura contemporana ar fi cu siguranta mult mai saraca fara scoala de la Annales, fara perspectivele de tip "grass-root" din stiintele sociale, fara micro-istorie. In 2005, pentru prima data, la Live8, statelor din G8 li s-a cerut de catre cetatenii lor sa inceapa "lungul drum spre justitie", pentru ca actualele politici de comert cu statele lumii a treia sunt pur si simplu injuste. In secolul XIX ar fi parut incredibil, dar astazi o parte dintre cei in mainile celor care s-a concentrat capitalul au cerut ca el sa fie redistribuit acolo unde este nevoie de el.

Si nu ca "ajutor umanitar", ci din "datorie umanitara". Adica nu din mila, ci "ca sa se faca dreptate". Vreti, nu vreti, asta e marxism. In ce priveste regimurile comuniste, nu am alta tinta decat aveti si d-voastra: sa inteleg cum au rezistat ele atata timp, care au fost mecanismele durabile ale crimei. Doar ca pe mine nu ma multumeste explicatia care face recurs la caracterul criminal al comunismului.

Si cred ca, daca nu gasim adevaratul vinovat suntem damnati sa repetam experienta cu o a treia dictatura, care nu se va numi nici "fascista", nici "comunista". Perspectiva marxista mi-a oferit si in acest caz un instrument util: vazute ca un "capitalism de stat", cu capitalul concentrat in jurul aparatcik-ului, care controleaza echilibrul macroeconomic printr-o "dictatura a nevoilor", lucrurile incep sa capete sens.

Mecanismele terorii pot fi astfel descrise cu mai mare acuratete. Pare o erezie, nu, sa condamni comunismul cu instrumentar marxist? Dar daca lasati o clipa cuvintele sa se elibereze de incarcatura lor afectiva si le ingaduiti o semantica ergonomica, erezia devine o idee ca oricare alta. O reprezentare posibila a lumii in care traim. Poti sa fii de acord cu ea, poti sa nu fii.

Numai ca multi dintre congenerii d-voastra au facut fixatie la o familie de cuvinte. Dupa ei, unele idei sunt de nespus. Aceiasi oameni care in anii ‘90 luptau pentru pluralism politic si libertate de exprimare organizeaza astazi minicruciade impotriva gandirii incorecte politic care nu scuipa-n san cand spune "comunism" si nu-l califica cu unul dintre adjectivele "criminal", "ilegitim" sau "falimentar".
Cand prietenul d-voastra m-a asezat in aceeasi oala cu Vadim Tudor, n-ati avut nicio tresarire amintindu-va ca Ion Iliescu ii numea pe intelectualii din Piata Universitatii legionari?

V-a deranjat ca am reluat idei traficate de Ion Iliescu acum 16 ani: non idem est si duo dicunt idem. Ce e mai rau: sa spui ce spunea si Ion Iliescu sau sa faci ce facea si Ion Iliescu?

As vrea sa credeti ca, pana la un punct, inteleg trauma care ii face pe prietenul d-voastra si pe congenerii sai atat de intransigenti. Si ii compatimesc, asa cum imi compatimesc parintii si bunicii, pe cei ale caror destine au fost mutilate de regimul totalitar. Stiu ca, indiferent daca ai sau nu dreptate, nu vorbesti de funie in casa spanzuratului. In dictionarul bunicului meu, probabil ca la cuvantul "comunism" apare figura lui Turcanu. Nu mi-am propus sa schimb asta. Nimeni nu poate schimba asta.

Dupa cum nu mi-am propus sa conving pe cineva care a trait mai mult de 10 ani in comunism sa-l citeasca pe Marx cu alti ochi. Am spus doar atat: spanzuratul e mort de 16 ani, iar de cand cu condamnarea regimului comunist, e ca si ingropat, asa ca de-acum incolo, grupul necrofililor veseli poate vorbi liber despre "funie". Am stiut ca veti stramba din nas, am stiut ca prietenul d-voastra se va crispa dureros, dar nimeni nu tine doliu 100 de ani. Iar suferinta nu da nimanui privilegiul infailibilitatii, nici nu te face izvor de morala publica.

Ajunsi in acest punct, mi-as dori foarte mult sa fiti de acord cu mine ca nu putem fi de acord. Si sa putem discuta si pe viitor cu umor si cu relaxare despre lucrurile care ne unesc sau care ne despart. Desigur, puteti ramane la parerea d-voastra ca "n-am inteles nimic" si atunci intre noi se va asterne o tacere din care doar eu voi avea de pierdut. Sau puteti alege sa-mi concedeti ca nu putem fi de acord si intre generatia mea si a d-voastra va ramane inca un canal de comunicare deschis, de pe urma caruia generatia mea va avea cu siguranta mai multe de castigat."
Cu admiratie neconditionata,
Dragos Bucurenci