L-am cunoscut pe George Tzipoia in urma cu 11 ani cu prilejul primei sale expozitii in Romania dupa 1989. Refugiat politic din 1982 in Elvetia, la Geneva, George Tzipoia, fiul maestrului interbelic Alexandru Tipoia, a avut de atunci mai multe expozitii in cateva orase din tara. In 1998 are loc prima expozitie retrospectiva Alexandru Tipoia la Muzeul National de Arta al Romaniei si este prezentat publicului primul Album monografic tiparit in Franta al maestrului plecat dintre noi in 1993. Multe detalii semnificative privind destinul artistic al celor doi pictori tata si fiu am aflat din convorbirea purtata cu George Tzipoia, transcrisa in continuare.

- Domnule George Tzipoia, recenta expozitie intitulata sugestiv "Destine artistice" este a patra personala care reuneste lucrari ale dvs., dar si multe semnate de Alexandru Tipoia. Fireste, creatiile au stiluri si tehnici diferit. In ultimii ani insa expunerea comuna pare a fi o constanta? De ce?

- Anul 2006 a fost, ca sa spunem asa, un an artistic dedicat Romaniei, pentru ca am avut patru expozitii in tara, iar in trei dintre ele am expus si lucrari ale tatalui meu. Prima expozitie impreuna cu opera lui Alexandru Tipoia, dupa moartea artistului, in 1993, la Geneva, am facut-o in 2004, la Palatul Brancovenesc din Mogosoaia, dar trebuie sa amintesc si prima expozitie facuta impreuna, cand artistul era in viata, in 1972, la Biblioteca de Arta a Municipiului Bucuresti, si cand alaturarea lucrarilor noastre m-a impresionat, creandu-mi anumite complexe, firesti poate la acel moment al evolutiei mele. Dupa moartea tatalui meu am simtit nevoia sa ma ocup mai serios de opera sa, ea nefiind deloc cunoscuta marelui public.

Apoi, un alt unghi de vedere este acela ca expunand impreuna, fiind vazuti concomitent, ne si individualizam, ne defineam ca personalitati distincte, incercand sa inlaturam confuzia de nume intre Tipoia si Tzipoia, care domneste suverana in publicul larg si neavizat, cine este unul si cine celalalt, cine a murit si cine traieste etc.

- De-a lungul timpului, ce alte personalitati v-au marcat destinul artistic?

- Prima expozitie pe care am avut-o la varsta de 10 ani, in unul din pavilioanele parcului Herastrau ale epocii, desigur a fost initiata si ca sa spun asa, orchestrata de tatal meu, care imi pastra in mape cu scrupulozitate desenele, acuarelele, guasele etc. Ulterior, cand a trebuit sa incep sa iau lectii particulare aprofundate de desen pentru a ma prezenta la Institutul de Arte Plastice, tata l-a adus la noi acasa pe pictorul Catul Bogdan, un profesor serios, cunoscator al desenului.

Mai apoi, ghinionul meu s-a dovedit a fi un noroc: respins la Institutul "Nicolae Grigorescu", asa cum mi se intamplase si la Scoala Medie de Arte Plastice, din dorinta de a se lovi indirect in Alexandru Tipoia, din motive politice amestecate cu invidia profesorilor-pictori de calibru redus din Institut, am avut totusi sansa sa fiu acceptat la Institutul Pedagogic, unde l-am avut ca asistent pe pictorul Traian Bradean, elev favorit al lui Ciucurencu.

- In 1982, ati plecat in exil politic in Elvetia. Cum v-a primit publicul occidental? A fost dificila afirmarea artistica?

- Cu mari dificultati am plecat intr-o calatorie de o luna prin Europa, dar nu stiam ca era pentru o viata. La capatul drumului nu ne astepta nimeni. Cu toate ca prin vinele mele curge sange elvetian, stra-strabunicul meu Louis Adolphe Leyvraz fondand colonia elvetiana din Bucuresti in 1839, Elvetia nu ne-a primit cu bratele deschise.

Citeste si:

Drumul a fost anevoios, dar a meritat sa fie trait. Impreuna cu sotia mea, arhitecta Victoria Tzipoia, ne-am reconstruit un camin plecand de la nimic. In timp, am fost apreciat de critici de arta care au scris despre mine in ziarele din Geneva. Afirmarea s-a produs singura, de la sine, pe baza valorii operei. Pe parcurs am devenit membru a trei societati artistice elvetiene, expunand cu ele la expozitii colective si organizand expozitii personale la galeriile acestora.

- Sa ne intoarcem la opera dvs. despre care prof. Marisa Vescovo din Torino spunea - citez: "da nastere unei viziuni capabile sa dizolve fiecare finit in infinit". Etaland o serie de entitati geometrice, creatiile dvs. surprind prin caldura compozitiei. Cum s-a nascut acest univers arhetipal si ce mesaj transmite?

- Imi cereti lucrul cel mai greu, sa-mi analizez propria-mi arta, sa-mi disec propriile-mi trairi, lucru pe care nu l-am facut, din lipsa de interes pentru mine. Dar, cum se spune, nu criminalul este cel mai in masura sa dezvaluie mecanismul proprie-i crime. Asa si artistul. Eu cred ca mesajul unei opere nu poate fi nici controlat de artist, nici indrumat, nici corectat. Marile mesaje sunt transmise fara stiinta noastra. Noi suntem doar unelte in mana providentei.

Totusi, va pot spune ca trecerea spre sinteze, spre esente, spre un "absolut" interior, m-a preocupat, mai bine zis m-a atras, dintotdeauna. Exista un efort, o dorinta, o nevoie de sacru in tot ceea ce fac, fara sa pot certifica in ce loc sacrul apare mai pregnant, mai implinit. Cred ca Sacrul este o caracteristica majora a artei mele.

- In catalogul recentei dvs. expozitii se afla motto-ul "Arta nu se adreseaza omului temporal. Arta este o privire dincolo de noi insine, dincolo de timp". Vreti sa dezvoltati ideea?

- Arta nu se adreseaza omului temporal, ci la ceea ce este atemporal. De aceea are un rol major care nu este prea bine perceput de bietul om obisnuit. Asa se explica lipsa nevoii de arta a maselor care sunt formate prin excelenta de omul temporal. Arta este o privire dincolo de noi insine, dincolo de timp. Artistul poate arunca o privire peste propriul sau umar, in spate, in eternitate. Acesta este rolul sau major. Rezultatul acestei priviri este opera sa.

- Ce parere aveti despre arta romaneasca contemporana?

- Arta este prea nobila sa se atinga de politica. Sa ramanem deci definitiv in lumea ei stramta. Arta romaneasca contemporana este o masa informa in care exista si valoare si nonvaloare, ca pretutindeni in lume. Se picteaza mult, orice, oriunde si oricum dar constiinta celor cativa artisti pe care nu-i cunosc inca, putini sa-i poti numara pe degetele unei maini, va salva spiritualitatea romaneasca "dincolo de timp".