Lista protestantilor din Franta si din lumea intreaga impotriva "vanzarii muzeelor franceze in strainatate" a depasit numarul de 2.400, informeaza AFP.

Conservatori, istorici de arta, personalul din muzee, oameni de cultura, jurnalisti sau simpli "prieteni ai artei" au cerut "mentinerea integritatii colectiilor din muzeele franceze", aratandu-se ingrijorati de riscurile derivelor financiare. Dezbaterea pe tema exportului muzeelor franceze in strainatate, prilejuita de profitabilul proiect al Luvrului la Abou Dhabi, nu a facut decat sa genereze in continuare polemici inflacarate, unii denuntand "melanjul" operelor de patrimoniu, afacerea profitabila, altii pledand pentru "difuziunea" culturala.

Mai multe proiecte in curs de desfasurare - o filiala a Luvrului la Atlanta (SUA), un proiect de implantare a Centrului Georges-Pompidou, pana la sfarsitul lui 2007, in Shanghai (China) si, mai ales, perspectiva Ministerului Culturii din Franta de a infiinta un muzeu la Abou Dhabi (Emiratele Arabe) marcheaza Luvrul dar regrupeaza marile muzee pariziene.

Semnatarii petitiei, difuzata pe Internet, sunt revoltati de plecarea operelor de arta pentru imprumuturi pe termen lung. Dar mai ales ei deplang formula de "afaceri culturale" dupa exemplul dezastruos, scriu acestia, al muzeului Guggenheim din New York, care transforma operele de arta in moneda de schimb aruncandu-le in sfera "jocurilor politice si diplomatice".

"Muzeele nu sunt de vanzare si noi nu ne vindem muzeele noastre", a declarat pentru AFP Francine Mariani-Ducray, directoarea Muzeelor Franceze. Pe de alta parte, ministrul Culturii, Renaud Donnedieu de Vabres, a anuntat ca produsul exportului muzeelor franceze in strainatate nu va merge in bugetul statului, ci el se va reinvesti in muzeele nationale. Iar Bruno Racine, presedintele Centrului Pompidou, sublinia: "Ideea ca salile Centrului Pompidou vor fi golite pentru a pleca la Abou Dhabi este o pura fantasmagorie".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.