Practici consacrate, cum ar fi acupunctura, homeopatia sau yoga, dar si unele mai exotice, ca terapia prin umor, prin arta sau vindecarea spirituala, ar putea fi toate reglementate de lege.

Ovidiu Brinzan, unul dintre initiatorii ultimului proiect in domeniu si vicepresedinte al Comisiei pentru sanatate si familie, spune ca va supune din nou dezbaterii parlamentare legea privind organizarea si functionarea activitatilor si practicilor de medicina complementara in februarie, insa "cu mai multe explicatii clare pentru a intelege fenomenul".

Lege care sa alunge vracii

"Exista foarte multi vraci pe piata care nu au studii si care nu fac altceva decit sa insele oamenii. Printr-o astfel de lege incercam sa-i eliminam pe cei care nu sint specialisti", a explicat Brinzan. Acesta este de parere ca "trebuie sa se faca ordine intr-un domeniu care este haotic acum, pentru a preveni abuzurile" fata de romanii care aleg alt tip de medicina decit cea clasica.

Citeste si:

In ceea ce priveste Uniunea Europeana, o directiva din 2004 a pus la punct acest capitol, precizind ca medicamentele homeopate au acelasi statut precum cele alopate si pot fi comercializate in toate statele UE, daca au fost autorizate intr-unul.

Insa trebuie sa indeplineasca criterii legate de pregatirea personalului si de preparare si comercializare: trebuie sa fie administrate oral sau pentru uz extern, sa nu apara nici o indicatie terapeutica pe eticheta, iar preparatul sa fie diluat dupa o reteta standard.

Principalele prevederi ale ultimului proiect, care va fi propus din nou dezbaterii, sustin ca medicina alternativa poate fi practicata de medici, farmacisti, psihologi sau absolventi ai altor institutii de invatamint superior, cu conditia sa aiba cursuri specializate pe baza carora pot obtine autorizatia de practica.