Casele de vacanta reprezinta cea mai ieftina modalitate de petrecere a concediului in strainatate. Presupune insa cheltuieli suplimentare.

Agentiile de turism spun ca cererea pentru inchirierea de case de vacanta in strainatate a crescut in ultimul an. Se asteapta ca preturile atractive sa atraga tot mai multi clienti. Este drept, turistul va mai cheltui bani pentru mincare, transport si alte servicii. Uneori, in aceste vile nu exista nici lenjerie. In general, acestea au mai multe camere cu cite doua paturi, cu incalzire centrala si bucatarie complet utilata.

De asemenea, pretul final depinde si de marimea grupului si de rabatul pe care acestia sint dispusi sa-l faca de la confort. Cu cit sint mai multe persoane in grupul respectiv, cu atit pretul va fi mai mic, deoarece tariful nu se calculeaza in functie de numarul de persoane, ci pentru intreaga vila. Uneori, in aceasta categorie sint incluse in oferte si apartamente.

Cerere mare

Anul trecut, multi romani au optat pentru aceasta varianta. "Inca de la lansarea, anul trecut, a acestui produs pe piata romaneasca, am inregistrat o crestere importanta a vinzarilor pentru astfel de vacante. Apartamentele, casele sau vilele de vacanta se adreseaza tuturor bugetelor, iar rezervarea unui astfel de apartament se poate face in functie de disponibilitati, sezon si numar de persoane", spune Lucia Morariu, presedintele agentiei Eximtur. Aceasta spune ca din volumul total de vinzari al anului trecut, vacantele de tip self-catering in case, vile sau apartamente au avut o pondere de aproximativ 12%, iar pentru acest an, procentul se va mentine similar, cu o marja de crestere de pina la 3%.

"In aceasta perioada sint cautate zonele de schi din Italia si Austria. Astfel de oferte se adreseaza grupurilor de patru sau chiar zece persoane sau pentru familiile cu copii, care prefera sa-si gestioneze singuri vacanta", spune Aurelian Bratosin, managerul agentiei de turism Butterfly.

Acesta spune ca vilele de vacanta reprezinta o optiune interesanta si pentru vacantele programate vara.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.