Actorii si solistii Teatrului Chinezesc de Opera vor sustine un spectacol de opt numere de dans traditional chinezesc, specifice provinciei Sichuan, pe data de 15 ianuarie, incepand cu ora 19.30, la Opera Nationala Bucuresti.

Unul dintre elementele specifice ale acestui stil de opera este asa-numita "schimbare a mastilor" care aminteste de traditia antica in care oamenii isi pictau fetele pentru a alunga spiritele salbatice. Pictarea, pudrarea si tragerea mastii reprezinta cele trei elemente cu o incarcatura simbolica impresionanta ce confera acestui tip de opera o trasatura unica in arta chinezeasca.

Aceasta tehnica a "schimbarii mastilor" este secreta, in China existand doar 200 de artisti autorizati sa interpreteze acest gen de opera, iar procedurile pe care acestia le folosesc sunt protejate de lege. Opera Sichuan este considerata cea mai reprezentativa manifestare artistica traditionala din sud-estul Chinei, distingandu-se prin interpretarile solo, prin executiile rafinate si prin acompaniamentul instrumentelor de percutie.

Evenimentul face parte din programul dedicat schimburilor culturale dintre China si Romania, cu ocazia Anului Nou Chinezesc, fiind organizat de Ambasada Chinei la Bucuresti si avand sprijinul financiar al Niro Group.