aiba nevoie de o alta prezentare in aceste coloane... El este artistul despre care se scrie cel mai mult in lume. Nici un cri-tic de autoritate nu-si poate permite decat sa-i onoreze geniul. Compozitori, dansatori, pictori, sculptori, scriitori, muzicieni, colectionari, actori si actrite, gazetari si iubitori ai lucrurilor frumoase si-au facut drum obligatoriu prin atelierul lui Brancusi din Impasse Ronsin din Paris. Nu exista, poate, un artist mai iubit, mai respectat si mai apreciat decat Brancusi", scria This Quarter in numarul 1 din 1925.

"O biografie monumentala a lui Constantin Brancusi scrisa de Alexandru Buican si aparuta in conditii grafice de exceptie la Editura Artemis, la 50 de ani de la moartea artistului, vine sa adauge pagini pretioase istoriei artelor si culturii. O biografie care a cunoscut mai multe faze de crestere si care nu s-a incheiat inca.

- In afara de pasiunea marturisita pentru arta sculptorului ce v-a mai determinat sa duceti aceasta activitate laborioasa de cercetare?

- Am inceput lucrul la carte in anul 2000. Eram uimit de putinatatea datelor despre Brancusi. M-am asezat in fata computerului si am vrut sa structurez putin tema, mi-am spus: ia sa vedem cand s-a nascut si cand a murit, deci cele doua praguri ale existentei lui lumesti. Si pe urma am gasit o multime de date despre care nu stiam si apoi am mers direct la Biblioteca din New York si am vrut sa spun asa: se poate scrie aceasta biografie in America sau trebuie scrisa in Franta?

Si incetul cu incetul m-am edificat asupra unui fapt ca desi Brancusi a trait in Franta 53 de ani, pe o insula numita Montparnasse si desi traia fiziceste la Paris, depindea de patronii lui americani. Gloria i-a venit in 1913 la faimosul Armory Show cand numele de Brancusy a luat foc in America si cand el a devenit cel mai faimos artist al epocii. Iar celebritatea i-a venit de si mai faimosul "proces al Pasarii", cunoscut sub denumirea de "Brancusi contra Statelor Unite".

Citeste si:

Entuziasmul cu care Brancusi a fost imbratisat de americani a fost incredibil. Dupa primul razboi mondial, toti acesti americani tineri care facusera razboiul ca soferi de ambulante sau ca militari s-au reintors la Paris. Toti au gravitat in jurul atelierului lui Brancusi, iar el fiind un tip fara pretentii, i-a primit ca pe copiii lui. Americanii au scris apoi, in continuare, despre el si corpul acesta extraordinar de mare de memorialistica este folosit si exploatat in carte.

Si vreau sa aduc inca o data un omagiu Bibliotecii Centrale de la New York, unde am scris aceasta carte. Acolo oricine intra, are dreptul la trei carti la fiecare 15 minute. Nimeni nu te obstructioneaza, cum e, de exemplu, aici, la Biblioteca Academiei unde niste fete acre te palmuiesc din vorbe ca si cum ti-ar face cine stie ce favoare ca iti dau o carte. Eu imediat le-as da afara.

Aduc multumiri Bibliotecii Centrale din New York. Cartea a avut 4 versiuni. A fost intai o versiune de vreo 300 de pagini care nu m-a multumit. Apoi a avut o versiune de 400 de pagini. Acum versiunea aceasta de 600 de pagini o consider inca o etapa. Cand anumite documente vor fi puse in circulatie de catre Muzeul de Arta Moderna din Paris, atunci s-ar mai putea adauga un numar foarte mare de pagini. Acele documente ar arunca mai multa lumina asupra vietii sentimentale, erotice a lui Brancusi.

Dintr-o falsa pudoare, aceste scrisori sunt tinute sub obroc. Brancusi se indragostea repede. Si cand aceste scrisori vor fi puse in circulatie, cartea se va imbunatati. Insa pana acum eu cred ca este biografia cea mai ampla a lui Constantin Brancusi. Romanii vor putea citi cum a trait acest mare exilat. Vor putea citi despre numeroasele lui calatorii cum este cea - notorie - in Corsica sau cea facuta in India la invitatia Maharajahului de Indore. Vor putea patrunde in cafenelele faimoase din Montparnasse pentru a-i intalni pe Apollinaire, Picasso, Matisse.

Alaturi de Brancusi se vor implica in dadaism si in suprarealism. Ii vor intalni pe Ezra Pound, Robert McAlmon, Key Boyle, Isamu Noguchi, Silvia Beach. Cititorii vor putea trai alaturi de sculptorul exilat in atelierul sau din Impasse Ronsin, de la numarul 11 si vor asista la negocierile privind soarta atelierului care adaposteste lucrarile pe care creatorul lui refuza sa le mai vanda, intentionand sa le doneze statului francez. Ma bucur pentru ca pot face acest dar romanilor de unde a plecat acest geniu, acum, la semicentenarul disparitiei lui.