Un rasfatat al regizorilor de teatru si film, reputatul actor Gheorghe Dinica ne destainuie, intr-un interviu acordat in exclusivitate cotidianului "Cronica Romana", cate ceva despre pasiunile sale de o viata (teatrul si filmul). Asa am aflat cum a refuzat el un rol in "Burghezul gentilom", dar si cum si-a descoperit mai recent o neasteptat de mare iubire, care este... muzica. Dupa cum ne-a marturisit indragitul actor, niciodata nu ar da, totusi, teatrul pentru... un cantec.

- Domnule Gheorghe Dinica, sunteti unul dintre cei mai rasfatati actori ai regizorilor de teatru si de film. De fapt, ce va pasioneaza mai mult, teatrul sau cinematograful?

- Greu de spus! La noi, teatrul are o perioada in care pare mai confuz, iar filmul nu mai are bani ca odinioara, cand totul era platit de la buget si numarul productiilor era destul de mare, dand actorilor posibilitatea de a se afirma si pe marele ecran. Acum banii sunt mai putini si filmele tot asa. Dar pentru mine si filmul si teatrul sunt pasiuni, sunt frumoase amandoua. Din pacate, azi nu se mai scriu scenarii interesante, probabil tot din cauza banilor. Sa speram intr-o revenire... Inainte, fiindca nu existau probleme financiare s-au creat scoli de actorie, de cascadorie, au aparut marii actori de filme. A contat de fapt talentul fiecaruia. Dar teatrul daca ar avea un repertoriu de alt nivel, mult mai interesant si bogat ar sta pe varf, caci spectacolele de calitate sunt cerute de public, iar salile devin neincapatoare. Si aici poate fi dat ca exemplu "Take, Ianke si Cadir", care desi se joaca de sase ani, umple in continuare Sala Mare a TNB, iar noi primim ovatii in fiecare seara. Este o montare de mare calitate, prin distributie, regie si scenografie. Ii dorim viata lunga, fiindca noua actorilor ne este drag sa-l jucam.

- In 2007, ce filme noi va vor avea ca protagonist?

- Da, am ceva propuneri, dar e prea devreme sa vorbesc despre ele. Din pacate, si la teatru lucrurile stau pe loc o perioada, asa percep eu. Nu stiu care este motivul, dar in fond asta e problema conducerii. Noi, disciplinat, venim si jucam. Cam atat.

- Cu ce regizori veti lucra?

Citeste si:

- Solicitarile le-am primit de la regizorii alaturi de care am mai facut filme, cum este, de exemplu, Ion Carmazan.Dar si de la regizorii tineri care sunt foarte buni, talentati, dovada multimea de premii pe care le-au primit la festivaluri internationale prestigioase. Deocamdata nu spun mai mult, astept ca aceste intentii sa se si concretizeze si sa aud semnalul "Motor !"

- Ati refuzat vreodata un rol pe scena Nationalului bucurestean?

- Da, am refuzat sa intru in distributia de la "Burghezul gentilom", regia Petrica Ionescu. Poate m-a speriat putin montarea extraordinara, iar rolul transformat intr-un burghez roman de tip nou nu m-a cucerit. Daca ar fi fost asa cum l-a scris Moliere poate ar fi mers... E drept si ca in perioada aceea jucam foarte mult, iar repetitiile la "Burghez" au tinut cateva luni si nu puteam face fata la o solicitare atat de consistenta.

- Care v-a fost cel mai longeviv partener de scena?
- In primul rand, Marin Moraru. Am fost colegi la Institutul de Teatru, apoi, impreuna am jucat la Teatrul Bulandra si la Teatrul de Comedie.El a fost cel mai statornic si mai drag partener al meu. Ani de zile am fost pe aceeasi scena cu Marinica si aceasta colaborare mi-a umplut sufletul de prietenie pentru el.

- Dar muzica de ce ati descoperit-o atat de tarziu?

- La inceput n-am avut intentia sa cant in public. Apoi, cativa compozitori ai genului de muzica pe care o interpretez, auzindu-ma fredonand, m-au sfatuit sa incerc. Am jucat si intr-un spectacol in care cantam si toata lumea mi-a spus ca as avea ceva voce... Asa am inceput sa colaborez cu Roton si au aparut pe piata albume cu melodiile mele. Sincer, imi place sa cant. Spre primavara, dupa ce voi vedea ce solicitari am la teatru si din partea regizorilor de film, ma gandesc la noi inregistrari de vechi slagare. Ma refer la cele interbelice, dar si la cele din anii ‘60. Mi-am insusit teoria unui vechi compozitor si cred ca este slagar melodia pe care, dupa ce ai auzit-o , o si fredonezi mergand pe strada, dovada ca a intrat in inima ta. Imi plac cantecele care au fost si pe care le stiu si imi doresc sa le readuc in actualitate, dar niciodata n-as da teatrul pe muzica.