Niciun italian nu indrazneste sa calce nici macar un pas dincolo de intrarea in cimitir. Cu exceptia politistilor care au primit ordine sa vegheze zi si noapte, de pe celalat trotuar, si a masinilor firmei de salubrizare, care din cand in cand ridica gunoiul.

Se vede de la distanta tabara tiganilor. Un foc mare si o dara inalta de fum. tiganii canta in jurul focului, chiar daca e miezul zilei. E frig afara si temperaturile scazute ale ultimelor zile din Milano ii impinge sa aprinda focul. Mai ales ca de cateva zile, de cand a ars jumatate din tabara, cerul liber le-a ramas singurul acoperis.

Politistii italieni se uita lung la cei care dau tarcoale taberei. Pe zidul inalt de aproape un metru se odihnesc o piranda si cativa tigani, impreuna cu cateva sticle aproape goale, la care "au lucrat" toata dimineata. Masini de toate marcile sunt parcate roata in jurul taberei. "Nu va uitati mirati, ca le-am cumparat din munca noastra, de noua ani de cand suntem aici", striga unul dintre nomazi.

De vorbit cu strainii poate sa vorbeasca numai seful, nea Vintila. "Stam in Triboniano de noua ani. Locul asta ni l-a dat primaria. Au facut baraci, ne-au mintit, ca stati asa ca va bagam rulote, va dam conditii, si acuma suntem in situatia asta: avem servicii, avem acte, suntem in regula, platim taxe la stat, dar asa ne tin de noua ani de zile. Asa traim vreo 800 de persoane", spune Marin Constantin, zis Vintila, consilier national la Opera Nomadi Italia.