In prima sedinta din 2007, National TV, Prima TV si OTV au fost principalele tinte ale CNA. Emisiunile intrate in colimatorul institutiei conduse de Ralu Filip si pedepsite cu amenzi de cite 25.000 RON au fost "Miezul problemei" (National TV), "Tradati in dragoste" (Prima TV) si "Dan Diaconescu Direct" (OTV).

Capul de afis l-a tinut "Miezul problemei" a lui Madalin Ionescu, sanctionat pentru trei editii, una dintre ele culminind cu intrarea fulminanta a lui Gigi Becali in platoul National TV, unde era invitat Cornel Nistorescu. Patronul Stelei l-a gratulat pe jurnalist cu apelative precum "zdreanta" si "hahalera", acesta din urma parasind platoul.

Cei de la "Tradati in dragoste" vor trebui sa plateasca 25.000 RON, dupa difuzarea in intervalul 21.00-22.00 a doua emisiuni considerate ca avind continut pornografic, iar Dan Diaconescu a primit aceeasi amenda dupa ce invitatul Dorel Parv a realizat previziuni in direct.