Cele trei episoade ale "Trilogiei belgradene", piesa scrisa in 1997 de Biliana Srbljanovic, nu se petrec la Belgrad. La Praga, la Sydney, la Los Angeles, exilatii fostei "natiuni iugoslave" incearca sa sarbatoreasca Craciunul, Anul Nou, dar, oricit ar parea de nefiresc, ei simt ca sarbatoarea e acolo in Belgradul de unde au fugit si unde e rau, nu unde au ajuns si ar putea fi bine.

Piesa a fost jucata in Bucuresti, la Teatrul "Bulandra", pe la sfirsitul mileniului trecut, a fost printre primele texte dramatice in care s-au spus pe scena cuvintele "acelea" si ma tem ca socul astfel provocat a obturat calitatea literara a unei drame bine gindite si bine scrise, marturie a esecului politic in destinul individual. Vocabularul intra in derapaj cind personajele obosesc sa mimeze onorabilitatea si acest viraj nu se produce de dragul atragerii spectatorilor care s-ar putea recunoaste in acest fel de a vorbi, ci marcheaza o treapta in evolutia dramei.

A fost odata Iugoslavia

Citeste si:

Spectacolul anului IV actorie (clasa prof. coordonator Ion Cojar) plaseaza actiunea ceva mai tirziu, in 1999, episoadele sint despartite de cortinele sonore ale bombardamentelor. Dominanta furiei este variat si spectaculos nuantata de interpreti, care, de asta data, spre folosul lor, isi caracterizeaza si isi diferentiaza personajele: jucind aparenta si esenta, ei cauta si gasesc adevarul relatiei, dinamica ei sparge pojghita convenientelor, relatiile umane "civilizate" devin, sub presiunea ratarii iminente, explozive si violente.

Acest exercitiu superior de actorie, produs cu talentul de acasa si cu mijloacele dobindite in scoala, permite judecarea viitorilor absolventi din unghiul capacitatii lor de a se include intr-o trupa profesionista, incurajeaza chiar profetia asupra luminilor rampei pe care unii vor reusi sa le concentreze. Inainte de a-i numi pe cei mai buni, se cuvine apreciat "tonul just" din intreaga distributie, aproape totala absenta a stridentelor, corecta potrivire a mijloacelor la scopuri.