La inceputul acestui an, in urma unei licitatii organizate in SUA de Casa Sotheby’s, o fotografie color a stabilit recordul mondial in materie de pret - a fost adjudecata cu 2,9 milioane dolari. "The Pond-Moonlight" (Clar de luna pe lac) a fost realizata in 1904 in Long Island (New York) de fotograful Edward Steichen.

Numele cumparatorului nu a fost dezvaluit.Pretul incredibil al acestei fotografii este emblematic pentru stabilirea unei cote reale de piata a intregului domeniu al artei fotografice, "boicotate", pe de o parte, de notorietatea celorlalte sapte arte (care i-au cam amanat intrarea in "club"), iar pe de alta parte - de imensitatea productiilor kitsch, care continua sa o submineze din interior. Dar, pentru o abordare corecta a universului artei fotografice, trebuie stabilit, preliminar, ca nu orice poza e fotografie si nu orice fotografie este opera de arta.

Teoretic, avem de toate

Avem teoreticieni de referinta, ca Mihai Oroveanu, Ruxandra Balaci, Roxana Trestioreanu sau Teo Graur, de la care se poate invata totul despre fotografie si arta fotografica. Despre tehnica fotografica, de asemenea, de la specialisti ca Mihai Musceleanu, de pilda. Avem si o traditie glorioasa, chiar istorica, in materie de pionierat al fotografiei (primul fotoreporter de razboi din lume a fost un roman, Carol Pop de Szatmari). Si totusi, fotografia artistica nu are cota de piata in Romania, iar autorii nici atat, cu exceptia unor cazuri individuale. Printre putinii artisti fotografi despre care se poate spune ca au deja notorietate se numara Razvan Voiculescu, Narcis Virgiliu, Alex Galmeanu, Ion Grigorescu, Iosif Kiraly, Alexandru Croitoru, Nicu Ilfoveanu, Mihai Oroveanu, Dinu Lazar, Cosmin Bumbut, Dragos Lumpan.

Marius Baragan, pe care nu l-am mentionat in aceasta lista, n-a vandut nicio fotografie artistica, de aceea nici nu se considera fotograf de arta. A capatat un nume in fotografia comerciala si s-a resemnat cu aceasta situatie.

Nu avem piata

Cosmin Bumbut, in schimb, face si "productie" comerciala, si fotografie artistica (desi nu e de acord cu termenul, care i se pare pleonastic). A vandut multe fotografii, dar nu atat cat sa poata trai din ele (cea mai scumpa, 700 de euro). Si, un amanunt important, toate in strainatate, niciuna vreunui client roman. Dinu Lazar face si el fotografie artistica, dar traieste din cele comandate. Si exemplele ar putea continua in aceeasi directie. Un nume care merita mentionat este cel al lui Ion Zupcu, fotograf roman care traieste si lucreaza la New York, al carui pret pe fotografie ajunge si la 7.000 de dolari. El a intrat deja in "clanul" fotografilor internationali foarte bine cotati si foarte bine platiti: Loreta Lux (intre 6.000 si 10.000 de euro pe imagine), Helmut Newton, Cindy Sherman, Richard Avedon, Vanessa Beecroft, Herb Ritts, Anne Leibovitz, Catherine Oppie.
In concluzie, in Romania avem artisti fotografi, avem un aparat critic specializat, avem public privitor, dar n-avem cumparatori. Deci n-avem piata.

Scepticism si perspective

Preturile la care se tranzactioneaza fotografia pe piata romaneasca sunt aproape derizorii - oscileaza intre 100 si 1.000 de euro, in cazul fotografiei de arta autentica. De altfel, fotografia artistica nici nu e considerata o investitie. Romania nu are nici scoala, nici traditie in acest sens. Singurele locuri in care se promoveaza si se comercializeaza sistematic si programat fotografia de arta (contemporana) sunt Galeria Posibila, Galeria Hag, Galeria Noua si Galeria H’art.

Citeste si:

Mihai Oroveanu, directorul Muzeului National de Arta Contemporana (si posesorul unei impresionante colectii private de fotografie), este profund nemultumit de stadiul actual al pietei de fotografie din Romania (pe care o considera, practic, inexistenta) si nici nu-si face mari sperante in privinta dezvoltarii ei.

De aceeasi parere este si criticul de arta Tudor Octavian: "Piata fotografiei este in afara tarii. Ca si afisele, care in Occident au acum o cerere mai mare decat pictura, fotografia de arta nu are inca o piata in Romania. Una dintre explicatii este lipsa de cultura. Fara carte nu se poate face nimic". Alexandru Ghildus, curatorul casei de licitatii Monavissa, confirma: "Nu exista cerere. Am incercat sa vindem prin licitatii fotografie, dar nu se cumpara. Nici macar fotografiile-document". In schimb, Marius Ivan (curatorul Galeriei Hag), Dan Popescu (fondatorul Galeriei H’art) si Matei Caltia (curatorul Galeriei Posibile) sunt unanimi in semnalarea unei tendinte accentuate de dezvoltare a acestei piete si de crestere a pretului lucrarilor. Este si motivul pentru care galeriile amintite s-au implicat direct in promovarea acestui gen de arta.

Harris Wallmen: "Am vrut sa aducem o catime de spiritualitate"

Aceeasi tendinta a dus si la aparitia primei reviste de cultura fotografica din Romania, "Photo Magazine", in care fenomenul cu pricina este perfect reprezentat, atat ca anvergura, cat si ca tinuta grafica. "Este un proiect bazat pe o structura integral romaneasca - ne-a declarat Harris Wallmen, redactorul-sef al publicatiei. Conceptul si structura revistei au fost realizate de echipa noastra la redactia din Oradea, dupa indelungi discutii cu fotografi cunoscuti. In final, am incercat sa oferim publicului romanesc interesat de un astfel de proiect (in momentul respectiv, eram una dintre putinele piete media care nu avea o publicatie specializata pe fotografie) o revista in care sa regaseasca dragostea de frumos, portofolii ale unor fotografi internationali cunoscuti, dar si ale artistilor romani, interviuri, ponturi. O revista care sa cultive si sa intretina pasiunea oamenilor pentru fotografia artistica. In acelasi timp, am vrut sa fim un ghid in ceea ce priveste tehnica foto, aparatura. Si am vrut - de ce nu? - sa aducem o catime de spiritualitate, vizual si literar, intr-un climat media dominat de tabloide sau reviste glossy, in care tineretul nu-si mai gaseste decat repere ce duc catre imbecilizare".

Prost-gust, zorzoane si prostitutie

In privinta diferentelor de cotare a fotografiei pe piata occidentala, comparativ cu cea autohtona, Harris Wallmen a facut urmatoarele nuantari: "Un artist de valoare va fi bine platit, indiferent de nationalitatea lui. Desigur, fotografii din America, de exemplu, au altfel de oportunitati. Iar aici as pomeni doar sutele de galerii de arta care vand fotografie de arta la preturi de mii de dolari. Daca vorbim la modul general, despre fotografii de calendar, de exemplu, va pot spune ca, intr-adevar, exista diferente de pret intre piata romaneasca si cea occidentala. Si acestea sunt de ordinul sutelor de euro: daca la noi o imagine de calendar pentru o firma se vinde cu aproximativ 100 de euro, in Germania aceeasi imagine ajunge la 500-1.000 euro".

Mitraliorul si lunetistul

Traim in era tehnologiei digitale, in care calculatorul ofera posibilitati nelimitate de prelucrare a imaginilor. Pana unde poate merge insa aceasta procesare, astfel incat imaginea sa-si pastreze statutul de fotografie? Sau, corolar: de ce ar fi restrictionata interventia tehnica, de vreme ce ea slujeste unui mesaj artistic? Raspunsurile sunt complexe, dar pot fi sistematizate in urmatoarea schema: operatorul are voie sa faca doar prelucrari similare cu ale fotografiei clasice. Adica nu poate introduce elemente straine imaginii de referinta si nici sa distorsioneze, in Photoshop sau in alte programe de grafica, imaginile sau culorile. Daca e incalcata aceasta conventie, imaginea rezultata nu este neaparat ne-artistica, dar nu se mai numeste fotografie, ci grafica pe calculator.

O alta nedumerire: ce deosebire este intre fotografia artistica si toate celelalte fotografii, inclusiv cea de presa? Putem spune, dupa mai multe discutii purtate cu artisti fotografi, ca deosebirea fundamentala consta in caracterul informatiei sau al mesajului transmis: fotografia de presa, de pilda, transmite informatii din realitate, in timp ce fotografia artistica ne tulbura printr-un mesaj de dincolo de aceasta. Si una, si alta transmit emotii, sentimente. Fotografia care nu transmite nimic este o simpla poza. Sau "o fotografie proasta", cum ar numi-o Cosmin Bumbut.
Si mai exista o tulburatoare intrebare: ce sanse de afirmare are un artist autentic, cu un aparat obisnuit, clasic, in fata unui fotograf mediocru, dar dotat cu un super-aparat digital, care "trage" 60 de cadre pe secunda? Din cele 60 de imagini, una poate fi geniala. Artistul autentic poate rata acel cadru, acea imagine, din lipsa de tehnologie. Ce sanse are, deci, un lunetist in fata unui mitralior?