Piata Romana - una dintre cele mai aglomerate intersectii din Bucuresti - va avea un pasaj pietonal subteran din anul 2008, cu functiuni comerciale, asemanator celui de la Universitate, insa mai mare, potrivit unei hotariri votate de consilierii municipali.

Municipalitatea va incepe constructia pasajului anul viitor, in urma unei licitatii. Potrivit studiului de fezabilitate, pasajul se va intinde pe o suprafata de 5.200 de metri patrati si va fi prevazut cu functiuni comerciale. De asemenea, constructia va face legatura cu statia de metrou de la Piata Romana, precum si cu statiile de autobuz si de troleibuz de la Academia de Studii Economice, amplasate in intersectie. Piata Romana reprezinta un important nod de trafic al orasului, iar realizarea pasajului era necesara pentru ca circulatia auto era vizibil ingreunata de numarul mare de treceri de pietoni.