Cea de-a 11-a editie a galei "Superlativele VIP" s-a desfasurat marti seara, pe scena Teatrului National din Bucuresti, in fata unei sali arhipline. Prezentat de Cristi Brancu si de actrita Monica Davidescu, evenimentul a adunat foarte multe personalitati din toate domeniile vietii publice.

Cel mai aplaudat moment al serii a fost cel in care actrita Tamara Buciuceanu Botez a primit din partea lui Gheorghe Dinica premiul de Excelenta Artistica, pentru intreaga cariera. Nici nu a apucat sa urce pe scena, ca publicul s-a ridicat in picioare si a aplaudat la scena deschisa, pret de cateva minute.

Din acest motiv, discursul Tamarei Buciuceanu a fost de fapt un moment de tacere, dupa care a spus: "Multumesc ca m-ati ascultat". Fiind pe scena pentru a-i acorda premiul doamnei teatrului romanesc, Gheorghe Dinica nu putea pleca fara a avea si el parte de o surpriza. Astfel, pe scena a venit Mihaela Radulescu, care i-a acordat, si lui, acelasi premiu-surpriza de excelenta. Vedeta de televiziune a fost extrem de incantata ca ea a fost cea care i-a oferit distinctia pentru ca, la un moment dat, Gheorghe Dinica i-a spus ca ar renunta la alte aparitii tv pentru a participa la emisiunile ei.

Acordarea de trofee a fost intrerupta, de mai multe ori, de anumite momente artistice inedite, special pregatite pentru acest eveniment. Aceste momente i-au infatisat pe Iuliana Tudor, prezentatoarea emisiunii "O vedeta populara", pe actorul Adrian Pintea, pe creatoarea de moda Rita Muresan si pe campioana olimpica Elisabeta Lipa cantand melodii din repertoriul romanesc sau international. Elisabeta Lipa a surprins publicul interpretand piesa lui Fuego, "Chitara mea". Ea chiar a fost usor ironizata, dupa acest moment, de catre Titus Andrei, care a afirmat ca nu este el cel care a lansat-o din punct de vedere muzical.

Avand in vedere ca in anul 2006 s-au stins din viata mai multe personalitati, spre sfarsitul spectacolului, publicul a tinut un momenmt de reculegere in memoria marilor disparuti ai anului: Laura Stoica, Ernest Maftei, Silviu Brucan, Aristide Buhoiu, Cristian Nemescu, Iosif Conta si altii. Pe scena au urcat Andra, Marius Moga si Smiley de la trupa Simplu, care au interpretat, intr-o varianta reorchestrata de Marius Moga, piesa "Un actor grabit".

Traian Basescu, omul anului

Presedintele Romaniei a ajuns cu intarziere la eveniment, cand sala deja nu mai era chiar asa de plina. El a venit insotit de Adriana Saftoiu, purtatorul de cuvand al Presedintiei, si l-a intors din drum pe Mihai Leu, insistand ca vrea sa stea impreuna cu el la festivitate. Pentru a doua oara consecutiv, Traian Basescu a primit premiul pentru "Omul anului". Despre ceilalti doi nominalizati la aceasta categorie, doctorul Raed Arafat si campionul olimpic Marian Dragulescu, presedintele a spus: "Pe Raed Arafat l-am decorat la inceputul anului, pe Marian Dragulescu l-am decorat in urma cu cateva zile, eu am primit premiul pentru ca pe mine nu a avut cine sa ma decoreze". La final, Basescu a rugat revista sa-l scoata din concurs in urmatorii doi ani, dar sa-l nominalizeze din nou in 2009, sa vada daca mai castiga.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.