Pina nu demult, mai- sus-pomenita expresie era considerata doar o simpla figura de stil. Studii de ultima ora efectuate de biochimistii englezi de la Universitatea din Bristol dovedesc insa ca starile depresive sint amare de-a dreptul, din cauza efectelor secundare ale unor neurotransmitatori. Cuvinul-cheie folosit de conducatoarea studiului recent publicat in "Jurnalul de Stiinte Neurologice", dr. Lucy Donaldson, lector la Universitatea din Bristol (autoare, printre altele, a mai multor lucrari despre fiziologia si psihologia durerii), este "dezechilibru".
Mai exact, la pacientii care sufera de depresii, "productia" de serotonina si noradrenalina (neurotransmitatori a caror buna "functionare" este esentiala pentru organism) "este puternic dezechilibrata".

Printre altele, acest dezechilibru se traduce si printr-o perceptie alterata a gustului alimentelor si bauturilor, ceea ce ii determina pe biochimistii din sud-estul Angliei sa spere ca, peste nu prea mult timp, vor putea pune la punct metode eficiente de diagnosticare a depresiei psihice (si deci, de tratament al acesteia) pornind de la gradul de sensibilitate la "amareala".

Excesul de serotonina (neurotransmitator care actioneaza si ca vasoconstrictor) in sistemul nervos se traduce printr-o sensibilitate sporita la amar si dulce. Similar, excesul de noradrenalina (un alt neurotransmitator, care este nu numai vasoconstrictor, ci si bronhodilatator, fiind administrata in situatii de urgenta pentru cresterea presiunii sangvine), conduce la cresterea sensibilitatii la amar si acru. Numitorul comun este gustul amar, la care maniaco-depresivii manifesta o sensibilitate excesiva, din cauza careia devin adeseori incapabili sa mai simta si alte gusturi. Fapt care explica, printre altele, de ce crizele depresive provoaca si o scadere drastica a apetitului, ceea ce poate duce, in final, la pierderi semnificative in greutate.