Cerul a cazut pe milioane de fani atunci cand la inceputul anilor ‘80, Agnetha Faltskög, Björn Ulvaeus, Benny Andersson si Anni-Frid "Frida" Lyngstad au decis sa apuce pe drumuri diferite, ducand la destramarea uneia dintre cele mai de succes trupe din lume. 18 single-uri de succes - 6 dintre ele numarul 1 in Marea Britanie - si mai mult de 350 de milioane de albume vandute descriu matematic unicitatea acestei formatii.

Pe 6 decembrie la Sala Palatului, de la ora 20.00, ABBA Magic va teleporta spectatorii din prezent in anii ‘70-’80. Fascinanta readucere la viata are loc intr-un spectacol de exceptie, care retraieste fenomenul ABBA in cele mai mici detalii. ABBA Magic se ridica la nivelul trupei din Suedia pana la cele mai mici detalii.

Atentia acordata muzicii, costumelor, coregrafiei si instrumentatiei fac din ABBA Magic un concept aproape perfect. Membrii trupei ABBA Magic declara ca "inrudirea" cu Abba si respectul pentru munca lor i-a facut sa studieze cu atentie muzica pentru a reusi o revenire impresionanta. Ei sustin ca s-au preocupat de asemenea de scena si de luminile originale si mai presus de toate au facut din costumele colorate un reper pentru aceste concerte tribut. Videoclipurile revolutionare si originale ale trupei ABBA, pozele lor si copertile albumelor i-au ajutat sa dezvolte ABBA Magic.

Citeste si:

Partile vocale au fost analizate si studiate de solistii de la ABBA Magic saptamani intregi in studio.
Cine nu a fredonat macar o data o melodie ABBA?

Vor fi doua ore de magie ABBA intr-un spectacol live ce va include multe dintre celebrele si inca actualele piese ale trupei suedeze: Waterloo, Fernando, Chiquitita, Take A Chance On Me, Dancing Queen, Knowing Me Knowing You, Gimme Gimme Gimme, Money Money Money, Thank You For The Music, One Of Us, The Winner Takes It All, I Have A Dream, Mamma Mia, Super Trouper si atatea alte cantece pe care nu le putem uita. Este bine sa va uitati pe versuri inainte sa veniti la concertul de la Sala Palatului, caci cei patru componenti ai trupei Abba Magic promit o seara incendiara in care publicul nu numai ca nu va fi lasat sa stea pe scaune ci va si "acompania" trupa.