Pina la sfirsitul anului 2005, pe piata imobiliara erau anuntate doar trei proiecte de complexuri rezidentiale. In prima jumatate a anului 2006, situatia s-a schimbat radical. Investitorii au simtit ca actuala criza de locuinte poate aduce un profit considerabil si au lansat, pina la 30 iunie 2006, nu mai putin de 11 proiecte rezidentiale, fiecare cu cel putin 200 de unitati locative.

Primele zone vizate sint cartierele semicentrale, unde s-au mai gasit terenuri disponibile. Interesant este faptul ca s-a optat pentru blocuri cu regim mare de inaltime, asta si pentru ca au crescut preturile terenurilor, iar acest gen de investitie aduce un profit considerabil si permite, pe de alta parte, practicarea unor preturi care sa atraga o baza mai mare de clienti. In interiorul vechilor cartiere vor lua nastere noi minicartiere, in care proprietarii de apartamente vor avea la dispozitie tot ceea ce au nevoie: magazine, supermarketuri, locuri de parcare, parculete.

Cifrele vorbesc

Conform celui mai recent studiu de piata realizat de compania Colliers, "majoritatea proiectelor de apartamente in curs de dezvoltare din Bucuresti au peste 200 de unitati si sint localizate in diferite cartiere ale Capitalei. Daca la inceputul anului existau la vinzare doar trei proiecte de mari dimensiuni, la sfirsitul lunii iunie, oferta a ajuns la 11 ansambluri rezidentiale, insumind 8.800 de unitati noi".

Citeste si:

Pentru a doua jumatate a anului 2006, proiectele rezidentiale noi vor aduce o crestere a ofertei cu inca 8.000 de apartamente. "S-a anuntat lansarea a 10 noi proiecte pina la sfirsitul anului. Aces-tea vor spori oferta de apartamente noi cu peste 3.000 de unitati in prima faza a constructiei, iar la livrarea integrala, ele vor insuma aproape 8.000 de unitati", se anunta in acelasi studiu. Majoritatea acestor proiecte au fost anuntate ca oferta pentru clasa medie, cu preturi de 950-1.600 de euro/mp fara TVA, conform Colliers.

Zonele preferate

In numeroase cartiere bucurestene se construieste. Titan, Colentina, Militari si Grozavesti sint doar citeva exemple. "Lumea isi doreste sa stea cit mai central sau in zona de nord, insa aici nu mai sint terenuri, cartierele devenind astfel foarte interesante. Dezvoltatorii au gasit fabrici vechi sau institute pe care le-au demolat si au dat alte destinatii terenurilor", spune Robert Teodorescu, directorul Departamentului vinzari rezidentiale al companiei Regatta.

"Cred ca majoritatea locatiilor industriale, de o parte si de alta a Strazii Progresului, vor fi intr-un termen mediu convertite in dezvoltari rezidentiale, de retail sau dezvoltari de cladiri de birouri", spune Daniel Mitarcu, consultant senior in cadrul Departamentului terenuri al DTZ Echinox.