Supranumita revelatia numarul 1 in filmul romanesc, Dorotheea Petre este cea dintai actrita romana premiata la Cannes. La doar 25 de ani, Dorotheea si-a inceput in mod fulminant cariera, obtinand anul acesta Premiul de Interpretare al sectiunii "Un Certain Regard" de la Cannes pentru rolul sau principal din filmul "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii", in regia lui Catalin Mitulescu. Joia aceasta, talentata actrita va fi prezenta la premiera filmului "Ryna", o pelicula in regia Ruxandrei Zenide si care o are ca protagonista.

Filmul a avut avanpremiera in cadrul Festivalului "Privind copiii" si este o poveste despre romani, care a impresionat lumea cinematografica din Europa si a castigat pana acum Mentiunea juriului ecumenic la Mannheim (2005), un premiu TIFF, Premiul Special al Juriului la Cottbus, "Reflet d’Or" si "Tout Ecran" - premii obtinute in Franta.

Ryna are 16 ani si este fiica unui proprietar de benzinarie sarac, ce face parte dintr-o comunitate mica din Delta Dunarii. Crescuta ca un baiat, pentru ca tatal ei isi dorise sa aiba un baiat, Ryna va incepe sa lupte cu acesta si cu viata insasi pentru a-si descoperi mama si adevarata identitate. Fundalul pe care se desfasoara povestea Rynei este aceea a saraciei, a opresiunilor sociale si a abuzului de putere din partea celor care conduc. Regizoarea Roxana Zenide traieste in Elvetia, iar "Ryna" este primul ei film de lungmetraj. Nascuta in Bucuresti in 1975, Roxana Zenide a absolvit Hautes Etudes Internationales din Geneva. A participat pentru un an la Programul FAMU (Filmova a Televizni Fakulata Akademie muzickych umeni) Praga. In 1999, a realizat primul scurtmetraj, numit "Shoot me". A urmat, in 2001, "The Waiting Room", in 2002, "Dust", si in 2003, "Green Oakes".

Dorotheea Petre a fost decorata saptamana trecuta de presedintele Traian Basescu pentru contributia la promovarea culturii romanesti, alaturi de Olga Tudorache, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Radu Mihaileanu si Catalin Mitulescu.

Dorotheea, ce inseamna un premiu obtinut la Cannes pentru o actrita romana?

Ce inseamna pentru orice actor la inceput de cariera. O mare incurajare, si asta conteaza enorm. Festivalul de la Cannes este cel mai important festival al lumii si e greu de spus cat de mult inseamna o recunoastere primita acolo. si cred ca asta e valabil pentru orice actor, din orice tara.

Aceasta distinctie iti aduce automat recunoasterea internationala. Ai primit si oferte pentru contracte in afara?

Pana acum nu.

Cum ai ajuns sa faci parte din distributia filmului "Ryna"?

La inceputul verii 2004, cand eram anul II, am fost chemata la casting de producatorul filmului, Catalin Mitulescu. Am dat o proba cu Ruxandra Zenide, regizoarea filmului, o proba pe care am luat-o. M-au anuntat la scurt timp ca am primit rolul principal si am inceput repetitiile. In acelasi timp, am inceput sa merg zilnic la un service de masini din Rahova, unde intr-o luna am invatat o gramada de lucruri despre mecanica auto. Asa am inceput sa ma apropii de personaj.

Citeste si:

Vorbeste-ne putin despre personajul pe care-l interpretezi. Cum l-ai caracteriza?

Ryna este o adolescenta sensibila, care are de trecut un prag pentru a afla cine este cu adevarat. Este o fata care se lupta pentru dreptul ei la feminitate.

Cum a fost atmosfera la filmari?

Am lucrat minunat cu echipa, desi au fost filmari foarte lungi si grele la Sulina, zile care ne-au pus limitele la incercare. Cu toate astea, zi de zi incepeam filmarile cu acelasi entuziasm, straduindu-ne sa dam ce avem mai bun.

Filmul romanesc a reusit in ultimii ani sa obtina lauri la cele mai importante festivaluri din afara. Cum iti explici aceasta revigorare a cinematografiei noastre?
Cred ca acum au inceput sa se mai aseze lucrurile in sufletul nostru, sa se decanteze. Acum am inceput sa intelegem cu adevarat ce s-a intamplat cu noi, ce am trait si, in consecinta, nu mai suntem atat de incrancenati. Revigorarea vine din felul onest si autentic in care se exprima cineastii tineri.

Multi actori romani, chiar si nume consacrate, accepta roluri in telenovele. Ai juca vreodata intr-o astfel de productie?

Da, de ce nu?! Daca mi-ar placea rolul foarte mult, as accepta.

Ce noi proiecte cinematografice pregatesti?

Deocamdata, nimic. Abia acum ma odihnesc dupa Cannes si dupa lansarea in cinematografe a filmului "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii". Am facut doua filme, unul dupa celalalt, doua filme care, iata, ruleaza pe marile ecrane. Sper ca oamenii sa mearga sa le vada.