Cea mai buna metoda de a populariza un eveniment cultural este tocmai transpunerea lui intr-un eveniment cool, imbracat intr-o forma alternativa si presarat cu citeva elemente underground, chiar daca cele din urma nu se regasesc, de multe ori, decit in locatia in care este plasat evenimentul. Piesele de teatru din Club A sau Green Hours au intrat de mult in banalitate, iar cenaclurile de club sint deja la ordinea zilei. Teoretic, orice tip de concert se preteaza la spatiul si atmosfera de club, fie ca e vorba de muzica de camera asezonata cu proiectii video intr-unul dintre cele mai cool cluburi din Capitala, Embryo, fie ca e vorba de concerte de jazz in localuri de gen.

Lansari cu fite

In ultimul timp, lansarile de carte au tendinta sa isi mute locatia din spatii mai mult sau mai putin sobre cum sint institutele de cultura, librariile sau bibliotecile in cluburi din ce in ce mai underground, iar discursurile placide si interminabile ale criticilor literari au fost inlocuite cu concerte rock, prezentari de moda si petreceri.

Citeste si:

O astfel de lansare a fost cea a colectiei "Chic" de la Polirom, care a avut loc in clubul Temple. "Am cautat un loc central unde sa ne aducem publicul. Irina Schrötter a creat o linie de haine special pentru eveniment, si am avut o serie de invitati din presa si din rindul vedetelor", spune Oana Boca, responsabil al Departamentului de PR al editurii. "Ideea principala a fost umanizarea evenimentului si transformarea lui intr-unul viu si relaxat", a completat ea.

O carte si-o bere

Un alt exemplu de acest gen a fost lansarea romanului "Luminita, mon amour", de Cezar Paul-Badescu, in Utopia, un club de rockeri recunoscut pentru concertele hard si heavy. "Am gindit lansarea impreuna cu concertul Kumm. Sint multe trupe care au acelasi public ca si noi", explica Oana Boca. In felul acesta, cartea a putut avea acces la un public tinar, interesat, dar suficient de comod sau preocupat mai degraba de distractie, care nu ar fi venit doar pentru evenimentul cultural in sine. Aceasta tehnica de a impusca doi iepuri deodata este si eficienta, si usor de pus in practica. "Cind stai cu o bere in fata, fumezi si vorbesti despre carte, e mult mai placut si relaxant decit daca toata lumea sta ca la scoala si asculta discursul criticilor si autorilor", explica Oana.