Caragiale, cel mai cenzurat dramaturg pana in ‘89

Nenea Iancu a cunoscut faima. Dar asta nu l-a impiedicat sa cunoasca si cenzura, multe dintre spectacolele care s-au realizat pe baza textelor lui, cum ar fi "De-ale Carnavalului" sau "O scrisoare pierduta", fiind cenzurate.

Cenzura a existat, exista si va mai exista. Exista cenzura in teatru, in presa, in institutiile de invatamant, in familie s.a.m.d. Iata ca cenzura in teatru face obiectul unui studiu de cercetare coordonat de Liviu Malita, decanul Facultatii de Teatru si Televiziune din Cluj. Grupul de cercetatori, mare parte tineri absolventi ai Facultatii de Litere, au lucrat la doua volume: "Viata teatrala in si dupa comunism", acesta cuprinzand dosare de spectacole, si "Cenzura in teatru. Documente. 1948-1989".

Aceste volume au fost prezentate la Teatrul Act de catre criticul Marian Popescu, evenimentul avand loc sub umbrela Festivalului National (International) de Teatru. "Eu ma intrebam daca tinerii mai pot fi interesati de acest subiect, dar mi-am dat seama ca este foarte important sa cunosti ce s-a intamplat. Cercetarile din Ungaria, Cehia, Polonia si chiar Romania trag o cortina de pe un fenomen neplacut asa cum este cenzura. Dupa ‘90, functia cenzurii poate fi privita ca stimulatoare, pentru ca s-au gasit strategii de a crea un spectacol, de a scrie o carte", spune Marian Popescu.

Iar criticul a detectat trei tipuri de reactii la cenzura: 1. predarea neconditionata, colaborationismul; 2. atitudinea de respingere totala a cenzurii - foarte putine situatii, existand dramaturgi si regizori care au acceptat modificari; 3. nonconformismul integrat - a facut ravagii, dar a si instaurat o stare de spirit care spunea ca asa se poate trai. De-a lungul timpului, regizori ca Alexandru Dabija - cenzurat in ‘86 cu spectacolul "De-ale carnavalului", dar si demis ilegal de la conducerea Teatrului Odeon, (un alt exemplu de director demis este acela al lui Corneliu Dan Borcia de la Teatrul din Piatra Neamt), Catalina Buzoianu - "Dimineata pierduta" de la Teatrul Mic, Mircea Cornisteanu - "O scrisoare pierduta", Teatrul National din Craiova (1988), Valeriu Moisescu - "Mizantropul", Teatrul Bulandra (1989), sunt doar cativa dintre creatorii de teatru care stiu pe pielea lor ce inseamna cenzura.

Contactata telefonic, Catalina Buzoianu a mentio-
nat si alte spectacole care i-au fost cenzurate: "Dimineata pierduta este doar unul dintre spectacolele cu care am avut mari probleme. Dar mai sunt: "Interviul", "Maestrul si Margareta", "Ivona, principesa Burgundiei". Foarte dureros acest episod din viata mea si mi-e greu sa vorbesc despre el". Mentionam ca "Maestrul si Margareta" este spectacolul la care oamenii stateau la cozi infernale si la care s-au spart geamurile Teatrului Mic.
Si dramaturgii au avut de suferit, texte precum "Avram Iancu" de Lucian Blaga, "Craii de Curtea-Veche" de Mateiu Caragiale sau "Cainele gradinarului" de Lope de Vega - au fost cenzurate.

In afara capitolelor privind cenzura de text sau de spectacol, "Viata teatrala in si dupa comunism" mai cuprinde capitole ca: Rapoarte de ordine interna a teatrelor, Securitatea si teatrul, Declaratii de dragoste catre partid. Cu toate ca li se apreciaza munca tuturor autorilor volumelor, Marian Popescu a mentionat si bile mai putin albe: "In fiecare studiu sunt minusuri in informatie, informatia nefiind verificata si din a doua sursa. Trebuia sa consultati si Arhiva Uniunii Teatrale din Romania. Iar o alta mica slabiciune a proiectului este ca s-a oprit la anul 1989, existand acte de cenzura si dupa acest an". Liviu Malita a primit senin criticile, mentionand ca "nu avem o perspectiva de ansamblu asupra intregului fenomen. Oricum, se vor mai curge rauri de cerneala pe tema cenzurii, atata timp cat ea va exista".

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe