Propaganda comunista ierarhizeaza realitatea intr-un mod primitiv, considerand valoros ce e mai mare si mai vizibil. O cladire gigantica este considerata automat mai importanta decat una de marime obisnuita. Iar metalurgia reprezinta aprioric o stiinta mai demna de respect decat psihologia. Aceasta ierarhizare tendentioasa a elementelor din care se compune existenta a fost sistematic - si cu un remarcabil instinct poetic - respinsa de Petre Stoica, inainte de 1989.

In timp ce visul oricui era sa ajunga in audienta la un prim-secretar pentru a-i cere o casa sau sa-si cumpere, dupa multi ani de asteptare, o masina, poetul nu-si ascundea fericirea de a gasi o margica pierduta in copilarie:

"Pana cand pana cand se intreaba/ gonind cu bicicleta frenetic -/ intalneste o vrabie moarta/ intalneste o seara intalneste/ o iarna si o dimineata mijind/ si in sfarsit ajunge la margica albastra/ pierduta in copilarie." (In sfarsit).

In timp ce "viitorul luminos" devenise notiunea invocata obsesiv, poetul se intorcea in trecut:
"Batranii isi amintesc zeppelinul/ batranii isi amintesc radioul cu galena/ batranii isi amintesc aparitia bicicletei in sat/ batranii isi amintesc lucratura fina a selarilor/... batranii isi amintesc rotita brichetei facute din cartus/ batranii isi amintesc pretul exact al tigarilor Plugar/ batranii isi amintesc arcul de triumf din Bucuresti" (Batranii satului)