Codul Fiscal aflat in vigoare prevede ca vanzarea unui imobil se impoziteaza prin aplicarea taxei de 16% pe diferenta dintre valoarea la care a fost cumparat si cea la care a fost vandut, dar numai in cazul in care tranzactia are loc in cel mult trei ani de la momentul achizitionarii, informeaza NewsIn. Astfel, in 2006 au platit impozite doar cei care si-au vandut casele, cumparate incepand din 2003.

De anul viitor, Codul Fiscal nu mai prevede scutirea de la impozitare in functie de perioada de detinere, desi, cand a fost introdus impozitul pe tranzactiile imobiliare, justificarea Finantelor a fost bazata pe principiul ca, de regula, vanzarile facute intr-o perioada mai mica de trei ani au scop pur comercial, fiind tranzactii speculative. Din 2007, Codul Fiscal stabileste ca se va aplica un impozit la valoarea de vanzare si nu la diferenta dintre valoarea de cumparare si cea de vanzare, ca pana acum. in privinta duratei de detinere, din 2007, Codul Fiscal face totusi o diferentiere intre proprietatile detinute pana la trei ani si cele care depasesc aceasta perioada.

Prin urmare, pentru casele sau terenurile vandute mai devreme de trei ani de la cumparare impozitul va fi de 3% din valoarea de vanzare daca este pana in 200.000 lei (57.000 euro). Pentru vanzarile de peste 200.000 lei, impozitul va fi progresiv, respectiv 6.000 lei plus 2% din ceea ce depaseste 200.000 lei.Daca in prezent, vanzatorii nu platesc impozite pentru imobilele mai vechi de trei ani, din 2007 orice tranzactie va insemna si o cheltuiala suplimentara pentru bugetul personal. Astfel, pentru proprietatile mai vechi de trei ani, vanzatorii vor plati 2% din valoare, daca este pana in 200.000 lei si 4.000 lei plus 1% din ceea ce depaseste 200.000 lei.

Citeste si:

La o garsoniera vanduta, dupa mai mult de trei ani de la momentul cumpararii, pentru un pret modic de 40.000 de euro, de anul viitor, se va plati un impozit de 2%, respectiv 800 de euro, iar la un apartament de doua camere de 57.000 de euro va trebui platit un impozit de 1.140 de euro.Pentru valorile care depasesc 57.000 euro (200.000 lei), impozitul creste progresiv, ajungand la 1.270 de euro pentru o casa sau un teren de 70.000 euro, calculandu-se prin insumarea a 1.140 de euro (4.000 lei) cu 1% din ceea ce depaseste 200.000 lei, respectiv 130 euro.

In 2006, impozitul de 16% se plateste la diferenta dintre valoarea de vanzare si cea de cumparare, dar numai pentru proprietatile detinute cel mult trei ani.Prin compararea celor doua metode de impunere (cea aflata in vigoare si cea care se va aplica din 2007), sumele datorate statului sunt mai mari in 2006 daca diferenta dintre pretul de cumparare si cel de vanzare este de peste 10.000 de euro.In 2006, pentru garsoniera vanduta cu 40.000 de euro si cumparata la 30.000 euro, deci cu un castig de 10.000 de euro, impozitul este de 1.600 de euro, respectiv 16% din castig. insa, pentru aceeasi garsoniera cumparata si instrainata in aceleasi conditii in 2007, proprietarul va plati 1.200 de euro.

Diferentele avantajoase pentru cei care vor vinde anul viitor se mentin si in cazul unui imobil de 57.000 de euro si cumparat cu 45.000 de euro, pentru care taxa este de 1.920 de euro, in 2006, si va fi de 1.710 euro, anul viitor. De asemenea, pentru un apartament de 70.000 de euro, cumparat cu 55.000 euro, suma datorata la stat va fi mai mica in 2007, respectiv 1.970, fata de 2.400 de euro, in prezent. In 2007, taxele vor fi incasate de catre notari si virate bugetului de stat, bugetelor locale si Agentiei de Cadastru, care va primi 10% din incasari, intrucat a fost eliminata taxa de timbru si inclusa in impozit.Desi plata impozitului revine vanzatorului, noul proprietar nu se va putea inscrie in cartea funciara fara a face dovada ca a fost platit impozitul pentru tranzactie.Mostenirile si donatiile intre rude pana la gradul trei inclusiv sunt scutite de la plata impozitului.