O stea la… Baletul Operei Mari din Paris

Acum aproape 4 decenii, la editia din 1967 a Festivalului Enescu, publicul bucurestean a fost uimit de spectacolele baletului Operei Mari din Paris. Unii inca isi amintesc superba lor demonstratie, mai ales ca Parisul este legat de destine artistice romanesti. Acolo a fost distinsa Magdalena Popa cu "Steaua de Cristal" si, de mai multi ani, balerinii clujeni condusi de Ileana Iliescu repurteaza succese cu spectacolele lor. Iata cateva argumente ale atractiei pentru spectacolul-recital "Stelele baletului Operei Mari", urmarit la Sala Palatului duminica seara. Ne-am intalnit cu un program de turneu, cu momente alese din rutina care da siguranta repertoriului prezentat in deplasare.

Pe prim plan reveneau nume de mari coregrafi - Balanchine, Nureev, Forsythe, Millan, Bejart - cu semnaturi celebre in istoria dansului, chiar daca realizarile apartin trecutului. Diversitatea stilurilor, chiar pe perimetrul secolului XX, s-a evidentiat prin preferinta dansatorilor pentru maniera clasica, ceea ce convinge partial deoarece criteriile de valorizare nu tind si spre "convingator". In majoritatea momentelor de dans clasic, cum ar fi actul I din ‘"Raimonda"de Glazunov sau "Studiile de Czemy", gesturile se desfasoara conform unor scheme coregrafice al caror antrenament pentru executie l-am fi dorit si expresiv din punctul de vedere al intentiei dansului.

Asemenea proiecte si-au gasit configurarea in energetica moderna a dansului creat de coregraful Mc Millan, unde ritmul si percutia reprezentau sugestia miscarii intr-o forma spectaculoasa si, desigur, mult mai actuala in relatia cu publicul. Maurice Bejart a imaginat de asemenea un moment coregrafic de duo inspirat din muzica indiana, interesant ca flux energetic si grafie, chiar daca probabil nu exista corespondente stilistice cu modelul inspirator.

Discrepanta intre diferitele momente, ca stil, maniera si context repertorial, a reliefat impresia ca programul ales in vederea turneului bucurestean, de catre artistii francezi s-a bazat mai mult pe disponibilitatile ansamblului in cadrul stagiunii de la sediu. Sunt unele rezerve care au impus si reactiile noastre diferentiate, in loc de o receptare globala, voit pozitiva, pentru acest eveniment, asa cum l-am fi dorit noi.

Am ales din cei 17 membri ai trupei venite la Bucuresti, cateva nume, dintre care "stea" este doar Marie Agnes Gillot, o performera atletica a dansului modern, alaturi de care remarcam pe Karl Paquette, Yann Saiz, Isabelle Ciaravola. Fireste, toti au profesie si antrenament fizic, desi evolutiile lor nu s-au aflat poate la nivelul spectacolelor pariziene, ci la ceea ce isi inchipuie interpretii ca ar fi publicul nostru, destul de generos - dar nu prea - cu aplauzele. In actul I din "Don Quichotte" s-a apelat si la colaborarea baletului parizian cu elevii Liceului de coregrafie "Floria Capsali", ceea ce va deveni o emotionanta amintire pentru tinerii nostri viitori dansatori.

Un ton caldut la consemnarea impresiilor? Fireste, caci aceeasi Sala a Palatului a gazduit de-a lungul anilor veritabile evenimente coregrafice internationale. Probabil ca va trebui sa revenim la amintirile de demult, pentru a recunoaste si pastra faima unuia dintre marile teatre de dans din lume.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe