Cel mai vandut autor american al momentului face din fiecare lansare un eveniment si din fiecare best-seller si o ecranizare de box-office. Stephen King a devenit celebru si printre romani in anii ‘90 prin traducerile la deja clasicele "Carrie", "Shining", "Misery" mai multe edituri autohtone s-au bautut sa-l publice, in talmaciri nu mereu reusite. Au fost reeditate in acest an alte volume de suces - "Orasul bantuit" si "Apocalipsa" si tradusa de curand si ultima carte a "regelui" horror, "Medalionul". Recent, colectia de Romane Psy s-a oprit si la penultima creatie, din 2004, a lui King, "Four past Midnight", o colectie de patru romane-nuvele care te infioara.

Primul volum aparut la Editura Trei se opreste la doua dintre acestea: Langolierii si Fereastra secreta (in traducerea lui Constantin Dumitru Palcus). Intr-o nota introductiva a autorului ("Fix la miezul noptii": "Povestile au intotdeauna o 'coada>>; Fiara e iute si uneori nu izbutesc s-o prind cum trebuie, dar cand in sfarsit reusesc s-o apuc, o tin strans... si ma simt nemaipomenit"), ni se aduce aminte ca Stephen a mai excelat si in povestiri/nuvele nu doar ca romancier. Stau marturie "The Body", devenit filmul "Stand by me", cat si din volumul de fata "The Secret Window", ecranizat in 2004 cu Johnny Depp protagonist. Chiar si Langolierii a devenit film - dar pentru televiziune, in 1995.

Ceea ce este interesant in paralela cu un volum mai vechi, "Different Seasons" (tot o colectie de "patru", printre care si "Corpul", aparute in anii ‘90) sta in mereu rezerva editorilor, care s-au confruntat atunci cu o "problema": trei din cele patru nuvele nu aveau subiect horror! Cu umoru-i specific, King recunoaste ca pana la urma cartea s-a vandut binisor si toti criticii care-i facusera praf in recenzii romanul "Christine" si-au ales si macar o povestire din cele patru, de atunci, s-o desfiinteze - dar niciodata pe aceeasi! - incat autorul s-a linistit... Practic, "Different Seasons" era diferita de alte carti ale maestrului genului gothic, de groaza. Este vorba de trei "basme" main stream si inca unul despre supranatural. In "4 past midnight" King revine la genul care l-a consacrat (horror) si isi multumeste editorii si fanii, nemaipastrand din schema din "Diferite anotimpuri", decat numarul magic al amplelor povestiri (patru). Sunt de fapt niste scrieri la limita dintre nuvela si microroman din perioada in care Stephen anuntase ca se retrage din activitate.


Autorul vorbeste ca de obicei si in prefata de la "Unu dupa miezul noptii" (Langolierii) despre creatie, ideea de la care a pornit venindu-i, evident, si dintr-un vis, in care apare imaginea unei femei ce-si tine palma apasata pe crapatura peretelui unui avion "Sa zburam spre ceruri neprietenoase" este motto-ul celui caruia ii plac jocurile de cuvinte cel putin la fel de mult pe cat ii plac jocurile cu nervii cititorilor. Mintea lui King nu e una obisnuita; imaginatia sa cosmaresca te face, de exemplu, aici, sa nu vrei sa te mai apropii vreodata de bordul unui aparat de zbor.

Citeste si:

El nu face decat sa deschida usi si ferestre ce ar trebui sa ramana inchise - dar tentatia autorului e prea mare si la fel curiozitatea noastra. In cealalta nota - despre "Fereastra secreta" ("Doua dupa miezul noptii"), King e tot cinic si confesiv, discutand despre pattern-uri si viata ca insiruire de cicluri si rotite. Nu e prima data cand observam un fin psiholog care stie resorturile fricii si intelege fiecare pas al cresterii temerilor in om.

Pe urmele lui Stoker, Poe sau Lovecraft, americanul porneste si acum de la un fapt obisnuit: intr-o zi observa altfel un banal geam al casei si ceea ce e asezat in jurul sau, dintr-un alt unghi si brusc se naste Cosmarul... "Secret Window" e orice ar sta intre fictiune si cotidian, intre ochii larg deschisi ai realitatii si cei inchisi si speriati ai irealitatii, cand cioburi de sticla din fereastra sparta vin spre tine. Dedublarea lui Morton Rainey in John Schooter nu e cu mult diferita de mitul lui Mr. Hyde si al Doctorului Jekyll. Chiar si ideea "furtului intelectual" de la inceput si ironia pasajului "omul asta nu arata intru totul real; seamana cu un personaj desprins dintr-un roman de Faulkner") tin cumva de mitul creatiei si al perfectiunii scriitorului obsedat de o imagine, in incercarea permanenta de a se autodepasi.

"Sa te asezi in fata masinii de scris sau sa iei un creion constituie un act fizic; analogul spiritual al acestuia este sa privesti afara, pe o fereastra aproape uitata. Dar uneori fereastra se sparge". Intre infern si amintire, trecutul poate fi reinventat iar procesul creatiei tine si de o fausse memoire a observatorului. Omorand personajul, incheind cartea ucizi o parte din tine, iti ucizi "copilul" spre a o lua de la capat, spre a inventa, parental, alti prunci terifianti ai subconstientului. Stephen King si-a inteles "misiunea": scriitorul priveste doar pe niste ferestre si relateaza ceea ce vede - adica, uneori, abisul din noi...