Cartile nu inseamna doar literatura, fictiune. Dar, odata scrise, cuvintele din ele pot avea atributele magiei sau, dimpotriva, chiar daca subiectul este captivant, se pot scurge in uitare prin banalitate. In primul caz, autorul, indiferent ce tema trateaza, merita numele, onorant cred eu in rasparul altora, de scriitor.

Astfel este, de pilda, un veteran al gazetariei sportive, Gheorghe Nicolaescu, care, la 77 de ani, realizeaza o carte plina de toate virtutile pe care le atribuim literaturii: "Lucestii" (Editura Artemis). Aspectul grafic este impecabil, cu adevarat demn de Europa in care cei doi Lucescu, Mircea si Razvan, au cautat sa-si duca echipele ca jucatori si antrenori. Dincolo de ilustratia bogata si inspirata, de subiectul, orice am zice, atractiv si provocator de nostalgii, se afla talentul acestui autor care stapaneste cuvintele la fel de inspirat cum eroii sai conduceau mingea sau echipele pe teren. Gheorghe Nicolaescu este un scriitor prin pasiunea pura pentru sport, admiratia pentru eroii lui, lipsita de orice mercantilism, cu care compune o istorie care il vrajeste si pe el insusi inainte de a-i bucura pe cititori. Veteranul Gheorghe Nicolaescu are un talent pe care, cu o modestie totala, il minimalizeaza, spunand ca niciodata nu-l va putea compara cu al regretatului sau prieten Ioan Chirila.

Ca este sau nu asa, sa judece mai bine cititorii care vor deschide cartea despre Lucescu: tatal si fiul. Indiferent de ce domenii se ocupa, un scriitor isi pune in joc, in primul rand, propriul har si numai apoi informatia bogata sau inteligenta. Daca toate trei sunt la nivel maximal, atunci cartea, chiar bogata in revelatii, fascineaza intai prin stil. Ioan Mihai Cochinescu, muzician timisorean, a devenit unul dintre cei mai interesanti prozatori ai generatiei ’80. Romanul "Ambasadorul", multiplu premiat, dar si proza lui scurta au dat dovezi de excelenta stilistica si narativa.

Dar, la anul de gratie 2006, Cochinescu, un virtuoz al artei fotografice intre altele, izbucneste cu o combinatie uimitoare de eruditie si talent in "Tratatul de alchimie - Muzica si alchimia", volum bilingv roman-englez, splendid si incitant ilustrat (Editura Libertas). Riguros pana la pendanterie in detaliile expuse, autorul este totusi un scriitor, el realizeaza "transmutatia" plumbului unei cercetari serioase in aurul sintaxei prozei. Cititorul nu va putea, cu cunostintele lui, sa verifice daca nu cumva Ioan Mihai Cochinescu nu fabuleaza pur si simplu pe marginea legaturii magice intre alchimie si muzica, dar este sigur ca il va crede in numele artei sale de scriitor.

"Tratatul de alchimie", obiect de placere pentru orice cititor, dar si pentru amatorul de carti ca obiecte, apare exact in saptamana in care autorul sau va deschide, la Ploiesti, o expozitie de fotografie dedicata... strazilor din Paris: "A la recherche des rues perdues". Aparent excentric, preferand temele secrete si rafinate, Cochinescu este un artist complex, demn de toata atentia noastra.


Despre autor:

Saptamana Finaciara

Sursa: Saptamana Finaciara


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.