In cartea publicata recent la Curtea Veche, Alex. Leo Serban reexamineaza temele lui Andrei Plesu si vorbeste despre propria reteta de fericire, despre politica, dandism si rasfat.

"Dietetica lui Robinson" e prima carte la care esti autor unic. Ce-ai vrut cu ea?

In primul rind ca n-am vrut carte. Ideal ar fi fost sa fie ca un mic cufar, in care toate textele sa fie pe foi volante, sa nu existe nici ierarhie, nici impartire pe capitole. Conditia unui cufar este de vraiste, el inchide un hazard. Dar, pentru ca asta era aproape imposibil, am ajuns pina la urma la solutia unei carti care nu e, totusi, chiar o vraiste, desi textele erau intr-adevar intr-o vraiste totala. Multe erau numai pe net, mai exact pe Liternet, si trebuie sa-i aduc un omagiu infinit lui (Razvan) Penescu, care m-a pisat sa-i dau aproape tot ce scriam.

Cum ai selectat textele?

Sint multe, pe unele nu le-as fi pus neaparat. Cartea a iesit mult prea groasa pentru gustul meu, ar fi trebuit sa fie o placheta de maximum o suta de pagini. Dar am vrut sa existe macar un text cit de cit consistent, care sa fie total inedit, si acela e textul introductiv, care se cheama chiar "Dietetica lui Robinson". El este insa doar schita unei eventuale carti. Am inclus textele care erau la originea "Dieteticii", pe urma, texte din zone foarte diferite. Partea leului, sau a leo-ului (ride) e constituita din cronici de carti.

Citeste si:

Individualism si dandism

Cind citesti cartea, e clar, totusi, ca toate textele ilustreaza o idee, o tema.

E vorba mai degraba de anumite obsesii. Motivul individualismului (cu figura lui Robinson), tema sculpturii sinelui, o subtema legata de un dandism nu atit vestimentar, cit de atitudine... Daca cineva vrea sa-mi faca un portret, poate sa-l recompuna din aceste piese ca pe un joc de puzzle. Exista apoi anumite borne: cronicile la Proust, Nabokov, Don DeLillo, un text despre 11 septembrie scris chiar la mai putin de o saptamina dupa evenimente.

Cit de mult te expui in "Dietetica" asta?

Cred ca este foarte personala. Am mai scris doar o singura carte, care era strict despre Lars von Trier, in colaborare. Prin comparatie, "Dietetica..." ma reprezinta, este un autoportret. Textele dau seama de o evolutie a mea, desi nu sint ordonate cronologic, dar ma recunosc in aproape toate.