Dupa "Pictori romani uitati", carte de referinta in istoria artelor plastice din Romania, prin dezvaluirea unei laturi practic necunoscute a acestui domeniu, Tudor Octavian revine cu o noua descoperire, de data aceasta epocala, prin bogatia cantitativa si anvergura valorica. Dezvaluirea are toate ingredientele unui viitor best-seller, la care scriitorul deja lucreaza. Este vorba de opera pictoritei Ottilia Michail Otetelesanu, purtatoarea unui nume de rezonanta istorica si a unui destin artistic iesit din comun.

"Aceasta dezvaluire publica, pe care o fac acum in premiera, are o semnificatie exceptionala prin subiectul ei", ne-a marturisit, cu o emotie neobisnuita in glas, Tudor Octavian. "Abordez, pentru prima oara dupa 1945, opera unei mari artiste a secolului XX romanesc. O artista care si-a inceput cariera sub protectia si prietenia reginei Carmen Sylva si a incheiat-o intr-o detentie de lux a regimului comunist, lucrand numai pentru Patriarhie si Comitetul Central. A dobandit, la schimb, eliberarea din inchisoare a lui Serban Otetelesanu, sotul ei".

Descoperita de Carmen Sylva si de Grigorescu

Intalnirea lui Tudor Octavian cu opera Ottiliei Otetelesanu s-a produs prin descendenta acesteia, pictorita Mariuca Emilia Otetelesanu, care i-a relatat si povestea bunicii. Nascuta in 1885, ca fiica a Eugeniei Raut - os de nobili polonezi stabiliti in Romania dupa 1848 - si a medicului Vasile Michail, aroman de origine, si el cu ascendenta ilustra, Ottilia a studiat initial pianul, pregatindu-se pentru o cariera concertistica. Studiind in paralel pictura, cu Sava Hentia (intre 1899 si 1903), a fost descoperita de Nicolae Grigorescu, care a sfatuit-o sa mearga la studiu in strainatate. In 1905, Regina Elisabeta i-a oferit o bursa la Berlin, la Scoala de Arte Decorative, clasa specialistului in email Bastanier. A urmat inca doi ani pictura la Paris, la Academia Julian, foarte cautata pe atunci de tinerii romani. Sufletul ii ramasese insa la Berlin, unde frecventa casa autoexilatului Caragiale si unde concerta impreuna cu fratele sau Emil, un pianist fenomenal dotat.

De la privilegii regale la detentie de lux

Devenita pictorita a Casei Regale si protejata pe linie artistica a Reginei Carmen Sylva, Ottilia Michail a beneficiat de toate facilitatile profesionale si sociale ale unei relatii dinastice. In 1915, s-a casatorit cu Serban Otetelesanu, boier de vita veche, a carui genealogie cobora din celebrii frati Buzesti, faimosii generali ai lui Mihai Viteazu. "Cine are in fata arborii genealogici ai celor doua familii - spune cu respect si admiratie Tudor Octavian - este socat. Oriunde ti-ai indrepta privirea, dai de nume de manual: Grigore Ureche, Iancu Jianu, Petrache Poenaru, Nicolae Balcescu, Nasturel Herescu, Argetoianu. Unii pictati de Constantin Lecca si de alti zugravi romani ai veacului al XIX-lea, altii - infatisati princiar in panzele unor pictori polonezi sau de aiurea".

Dupa moartea Reginei Elisabeta, Ottilia a ramas in anturajul regal, dar mult mai rezervata, caci relaxarea moravurilor practicate de frumoasa Maria, noua regina, nu cadra cu austeritatea morala a artistei. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, biografia sa de artist este "de izolare cu blazon", dupa cum spune Tudor Octavian. Separata de confratii plasticieni prin conditia de artist al Curtii, pe de o parte, dar si prin specializarea rara a tehnicii emailului, pe de alta parte, artista se confrunta, din 1950, cu cea mai ciudata si mai "privilegiata" damnare: aceea de a lucra numai pentru Patriarhie si pentru Comitetul Central. Partidul avea nevoie de daruri rafinate si scumpe pentru stapanii din interiorul tarii si cei de la Rasarit. A trebuit sa accepte aceasta detentie de lux, pentru a-si salva sotul de la detentia reala din lagarele comuniste. Dar, si in aceste conditii, cele patru mari icoane imparatesti in email, expuse la vedere in Catedrala Patriarhala, "dau seama de culmile unei maiestrii pentru care critica si istoria artei romanesti n-au inca un dictionar de superlative" - spune Tudor Octavian.

"Romania se desteapta la adevaruri pe care le-a ignorat"

Si totusi numele artistei nu a avut, din ’45 incoace, nicio circulatie in lumea artistilor si a cunoscatorilor, existenta si creatia ei desfasurandu-se, practic, intr-un anonimat deplin. Iar recenta descoperire a lui Tudor Octavian are toate ingredientele unei povestiri zen, cu un tezaur care a fost tot timpul sub ochii nostri si nu l-am vazut. "Ma veti intreba cum a fost posibila o astfel de orbire nationala - spune descoperitorul. Explicatia e simpla: despre Casa Regala si boierimea romana, in comunism nu s-a discutat niciodata onorabil, ci numai prin referinta si neaparat critic. Deci universul acelei lumi nu a fost sondat si analizat in toate ale lui, bune si rele, sublime si abjecte.

Opera si biografia Ottiliei Otetelesanu tin de acel univers. Acum are loc un proces de trezire generala: Romania se desteapta la adevaruri pe care le-a ignorat. Si nu e vorba doar de un artist, ci, de un adevar istoric, politic, economic si spiritual major. Artistul se afla in cuprinsul acestui adevar. Tehnic, mecanismul unei descoperiri este simplu: la un moment dat, informatiile fac masa critica si se produce un fel de fisiune nucleara, ca in cazul uraniului. Nu stii in ce directie merge aceasta masa critica a informatiei. Stii doar ca exista posibilitatea iminenta sa dai de un mare subiect, echivalent cu o fabuloasa repunere in drepturi, stii ca in aceasta zona trebuie cautat - a marilor neglijente spirituale -, dar in egala masura e posibil ca lucrurile sa ramana asa cum sunt".

Norocul lui Tudor Octavian

Nimic nu incuraja totusi, in cazul lui Tudor Octavian, sansa de a face tocmai el o asemenea descoperire. "Pentru mine, anturajul Casei Regale a fost un subiect, nu neaparat tabu, dar greu abordabil. Nu am avut nici priceperea, nici cunostintele istorice, nici chemarea pentru asa ceva. Eu sunt un baiat de cartier care, cand vine vorba de rege, devine brusc exagerat de cuviincios si aproape timorat. Norocul meu, intamplarea - marile scurtcircuite se produc din intamplare - a fost sa cumpar de pe piata un tablou al lui Constantin Lecca, reprezentand portretul unei boieroaice Otetelesanu.

Ulterior, tot printr-o intamplare, am cunoscut-o pe o descendenta a neamului, pictorita Mariuca Otetelesanu, care mi-a aratat, in arhiva familiei, fotografia dupa care a fost facut portretul. Aceasta dubla conjunctura, pe care nu ma sfiesc s-o numesc istorica, s-a coagulat indicibil intr-un interes sporit al meu pentru opera Ottiliei. Si este pentru prima oara de cand scriu despre pictori uitati, cand pot sa abordez subiectul pornind de la baza, de la informatia documentara a intregului context istoric si politic. Si tot pentru prima oara, cartea despre Ottilia Michail Otetelesanu, care va aparea in primavara, are sustinatori care s-au oferit singuri sa o finanteze".

Citeste si:

Compromisul

Vorbind despre omul Ottilia Otetelesanu si atitudinea ei intru totul aristocratica, Tudor Octavian nu-si poate reprima sentimentul de respect neconditionat. "Cand vorbim despre recuperarea istoriei, trebuie sa ne gandim si la recuperarea valorilor ei morale. In tot ce a facut Ottilia Michail exista un comandament moral de la care artista nu a abdicat niciodata. Nici dupa 1950, cand a consimtit la singurul compromis, acela de a lucra pentru regimul comunist. Compromisul ei are insa dimensiuni tragice, pentru ca s-a inrobit pe viata pentru a-si salva sotul".

De fapt, ne explica scriitorul, statutul special in epoca al Ottiliei Otetelesanu a fost determinat de dimensiunea ei morala, intalnita fericit cu austeritatea Casei Regale de la acea vreme. Pe de alta parte, Carol I nu doar ca devenise roman din clipa in care a pasit pe pamant romanesc, dar a fost initiatorul si sustinatorul unui romanism oarecum exagerat. "Romanismul lui Carol I a fost de un patetism pe care noi nici astazi nu-l putem nici percepe, nici intelege. Cultivarea valorilor nationale romanesti nu venea doar din educatia sa de rege, ci din convingerea profunda in adevarul acestor valori.

Aristocratii timpului, boierii, erau obligati, macar din decenta, sa se conformeze modelului de atitudine impus de suveran. In tot ce a construit Carol I pe dimensiunea culturala in Romania nu se vede aproape nimic germanic sau germanizant. Poate doar onoarea, ca ingredient politic. In cazul Ottiliei, nu a fost nevoie de nicio impunere, caci educatia ei s-a potrivit perfect si natural cu asteptarile Casei Regale".

"Tamenque sum!"

"Tezaurul" descoperit de Tudor Octavian consta intr-o colectie masiva de peste o suta de lucrari constand in gravuri, desene, tablouri in ulei, acuarele si emailuri, salvate de la risipire de urmasii familiei, impreuna cu documentele de familie. Tablourile au ceva, pe de o parte, din curentul european "la belle epoque", dar si din samanatorismul tematic al artistilor romani. Dar fara nervozitatea si graba tuselor induse de scoala pariziana, ci marcate mai degraba de rigoarea nemteasca a scolii berlineze. Acuarelele, in schimb, au claritatea si stralucirea emailurilor in care Ottilia era specialista fara rival. Exista, in acest tezaur de familie, si o sculptura in fildes, inalta de 19 cm, reprezentand-o pe Regina Elisabeta. O regina impovarata de greutatea unor resposabilitati uriase, neexprimate, asa a vazut-o Ottilia Otetelesanu pe marea ei protectoare si prietena. "Aceasta sunt eu!" - a exclamat regina, vazandu-si chipul imortalizat. Acesta este si numele dat de artista lucrarii, tradus insa in latina si inscriptionat direct pe fildes: "Tamenque sum!".

Boierismul

"Anturajul ei a fost unul natural la modul superior, dar care o separa de lumea obisnuita si chiar de lumea artistilor vremii", spune Tudor Octavian. "Dar ceea ce este definitoriu pentru aceasta artista care ocupa o pozitie de senior in campul artelor si cultiva o morala princiara, este faptul ca nu a plusat niciodata, avand in spate sustinerea Casei Regale. Sau, ca sa ma exprim in termeni vulgari, nu a profitat. Boierul ramane boier in toate imprejurarile. Noi abia acum incepem sa-i vedem pe boierii artei romanesti cu alti ochi. Nu avem insa disponibilitatea afectiva sa-i si intelegem".

"Boierismul" artelor plastice romanesti, despre care Tudor Octavian are o intreaga teorie, se intalneste fericit cu lansarea, de foarte scurt timp, a unui curent literar intitulat chiar asa: Boierismul. Acest curent, care beneficiaza si de un manifest literar, a fost lansat de comunitatea site-ului literar www.agonia.ro. Boierismul promoveaza revenirea la coerenta si distinctia actului artistic, dupa toate ratacirile si aventurile experimentale ale veacului trecut. Adica, gand la gand cu Tudor Octavian.

Arta si grau

"Perioada monarhica a Romaniei (1866-1947) are inca multe adevaruri ascunse, care pun in evidenta o certitudine istorica: potentialul national extraordinar de regenerare. Dezvoltarea artelor plastice, explozia unor valori mondiale ca Brancusi, exportul de valoare tehnologica si de materii prime, nu sunt aspecte izolate ale unei culturi si civilizatii insulare, ci un corolar al expansiunii economice. In singurii 22 de ani de stabilitate istorica reala (1918-1940), Romania a devenit, dintr-o tara inapoiata, o forta economica europeana, leul ajungand sa concureze cu lira sterlina. Sa dau un singur exemplu: la Montreal exista un bulevard care se numeste Queen Mary.

Este numele britanizat al Reginei Maria a Romaniei. De ce? In 1927, Romania a salvat de la foamete Canada, trimitand nu stiu cate zeci de mii de tone de grau, iar canadienii, in semn de recunostinta, au botezat acest bulevard cu numele reginei noastre, care se ocupase personal de actiune. Romania era atunci granarul Europei. Acum, Canada este granarul lumii. Ar trebui sa ne luam din aceasta perioada motive de incredere si de seriozitate. Romanii nu sunt asa cum ne-au invatat sa ne dispretuim cei 50 de ani de comunism. Acest tip de scepticism nu prea avea circulatie inainte de 1940". (Tudor Octavian)