Actiunea se petrece in zilele noastre, intr-un oras oarecare din Romania. Intr-o dimineata de toamna tarzie, la marginea orasului, are loc slujba de sfintire a unei noi biserici. La ea participa, ca la un eveniment monden, toate somitatile orasului.

Biserica poarta hramul Inaltarii Domnului si este ctitorita de Irina si Nicolae Busuioc, iar icoanele care o impodobesc sunt pictate de o mare vedeta locala, manelistul Adrian Tatademata alias Abdulah, un geniu al muzicii, convertit la crestinism si la pictura religioasa.

In timp ce Irina si Nicolae Busuioc, insotiti de prietena lor Joita, papusareasa, si de preotul Elefterie participa la slujba, restul multimii sporovaiesc, comenteaza, barfesc…

Dar, in mijlocul forfotei, Adrian manelistul, sufera un atac. In jurul acestei morti suspecte se deschide o ancheta. Numai ca personajele sunt legate intre ele prin fire secrete care merg pana departe.

"Nimic nu este adevarat, totul este posibil", spune o replica din film. Si, dintre toti, dupa inmormantarea lui Adrian, Joita este arestata, banuita de crima, invinuita de escrocherie.

Anca Sigartau ii da viata Joitei. ''Pregatindu-ma pentru acest rol, m-am gandit ce a insemnat Joita - cred ca a fost un soi de simbioza, un fel de schimb. Eu i-am dat un pic din suflet si din tinerete, din gandurile si nelinistile mele, si acest rol mi-a dat in schimb un plus de maturitate sufleteasca...
Am invatat ca, de fapt, rolurile importante asta iti dau, te urca pe o alta treapta, un pic mai sus, si mai sus… si importanta este directia in care te duci, asta e cel mai important…

Citeste si:

Joita m-a chinuit pentru ca in unele parti semana izbitor de mult cu mine. Pare simplu, dar daca un personaj seamana cu tine nu e mult mai usor, ci mult mai greu... seamana, dar nu este. E un cadou pe care mi l-a facut Dumnezeu si cred mult mai tare in intalnirile dintre oameni si dintre artisti decat in rolurile care raman. Intalnirea dintre mine si regizorul Cristina Nichitus contine o scanteie, o scanteie care este unica. Exista undeva acea scanteie in timp, acel mod de a-i spune lui Dumnezeu - Multumesc!… pentru ca m-am simtit iubita… Cred ca e important sa ne mai intalnim undeva in timp''.

Adrian Titieni se regaseste in rolul preotului Elefterie. ''Exista o sinonimie intre istoria acestui personaj si istoria mea personala, dat fiind faptul ca prima mea sotie a plecat la doctorat in Germania si a ramas cu patria aceea. Neavand nici o posibilitate de reconciliere - eu am ramas in Romania, ei i-a placut Germania foarte mult - lucrurile s-au finalizat poate cum trebuiau, desi cu traume de ambele parti.
Folosesc povestioara data fiind sinonimia cu acest personaj, preot, care traieste drama disparitiei jumatatii lui… si in acelasi timp un soi de vulnerabilitate in fata sexului frumos, cu atat mai mult in fata caracterului Joitei, care avea un soi de inteligenta si un comportament umoral care te punea in dificultate.

La un moment dat as fi vrut chiar sa imbrac haina preoteasca, insa viata si experienta m-a dus departe de acest domeniu''.

Tandarica, mort de dragul artei

Ovidiu Lipan Tandarica il intruchipeaza pe Abdulah alias Adrian Tatademata. ''Scenariul a fost foarte apropiat de o perioada a vietii mele… Momentul cel mai interesant cred ca a fost cand a murit Abdulah - Adrian Tatademata … am trait niste senzatii foarte tari, eu stand in acel cosciug, cu atata lume, cu camere in jurul meu, cu doamna Nichitus care dadea indicatii, unde, ce, care, cum sa-l traga, cum sa cante, cum sa boceasca… s-au tras cateva duble, am stat in sicriul acela nemiscat, incercam sa-mi tin respiratia, dar se pare ca la un moment-dat chiar n-am mai rezistat.

A inceput sa-mi faca placere sa fiu in mijlocul unui grup de actori care intr-adevar iti dau si te imping inainte. Cristina Nichitus mi-a dat senzatia ca eu sunt actor, aici e marea nebunie, si eu am crezut, atata timp cat am fost acolo. As fi vrut sa joc un film care sa dureze o vesnicie''.