Pe 19 octombrie, fanii romani au avut ocazia sa-i vada la lucru pe "regii New Wave", britanicii de la Duran Duran. Cu o zi inainte de concert, reprezentantii Emag!c, organizatorii evenimentului, au anuntat ca britanicii vin la Bucuresti fara chitaristul Andy Taylor. Motivul? "Artistul a contactat saptamana trecuta un virus si medicul personal i-a impus sa se retraga din turneu, pentru a-l putea tine sub supraveghere", se arata in comunicatul de presa din 18 octombrie. Astfel, el a fost inlocuit de Dom Brown, un vechi colaborator al trupei.

Adevar sau minciuna? Mai degraba a doua varianta, mai ales daca luam in calcul informatiile aparute ieri in presa britanica. La cateva ore dupa show-ul de la Chicago, "The Sun" si BBC Online au anuntat ca Andy Taylor s-a despartit de Duran Duran din cauza unor neintelegeri aparute in ultimul timp. Niciun cuvant despre eventualele probleme de sanatate. Imediat, am luat legatura cu reprezentantii Emag!c, pentru a vedea daca stiau despre aceste probleme. "A fost un comunicat oficial venit de la managementul trupei, pe care l-am trimis mai departe la presa. Daca ei au mintit, inseamna ca au facut-o si cu noi", a declarat Bogdan Enache, director de comunicare Emag!c Entertainment.

Vestea rupturii a fost confirmata oficial si pe site-ul Duran Duran.

Citeste si:

Astfel, Simon LeBon, Nick Rhodes, John Taylor si Roger Taylor au spus ca nu mai pot lucra cu Andy. "Ultimii cinci ani au fost frumosi pentru noi, iar reunirea formulei de baza a fost ceva ce asteptam de mult timp. Din pacate, in weekend-ul trecut (dupa show-ul de la Bucuresti n.r.), am hotarat sa mergem mai departe fara Andy. Am ajuns intr-un punct in care nu mai putem functiona impreuna", se arata in comunicatul de pe site-ul Duran Duran. Din nou, nici vorba despre un eventual virus "contractat" de fostul chitarist din "garda" anilor 80. Mai mult, este posibil ca Taylor sa fi renuntat la Duran Duran inainte de show-ul de la Bucuresti, stirea cu "virusul" fiind doar o minciuna menita sa nu afecteze vanzarile concertelor de la Bucuresti, Sofia, Atena si Chicago.

Momentan, Andy Taylor nu a oferit nicio declaratie oficiala despre aceasta ruptura de trupa Duran Duran. Suntem curiosi insa daca stie ceva despre stirea cu "virusul"...