Cu o distributie premiata colectiv la Cannes, noua pelicula a cineastului spaniol demonstreaza ca el nu si-a pierdut abilitatea de a jongla cu varii genuri cinematografice in timp ce merge pe un fir narativ linear, balansind un scenariu in care nici o replica nu e in plus.

Feminin 100%

"Volver" marcheaza si revenirea regizorului intr-un mediu familiar si familial, mai ales ca filmeaza in regiunea lui natala, La Mancha: mahala sau sat, mereu domestic, saturat de femei, legate prin conexiuni de rudenie si vecinatate. Ca de obicei la Almodóvar, un astfel de mediu e departe de idilic, abundent in secrete si in pericole chiar in sinul familiei. Raimunda (Penelope Cruz - foto) se intoarce in satul natal, insotita de fiica si de sora, pentru a-si vedea matusa bolnava. Evenimentul va duce insa la o revedere mult mai dramatica: cu mama, Irene (Carmen Maura), pe care toata lumea o crede moarta.