Articolul 13 din Proiectul de lege al cultelor, care a trecut de votul Comisiei pentru drepturile omului si prin care se arata ca "in Romania sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de defaimare si invrajbire religioasa, precum si ofensa publica adusa simbolurilor religioase", pune pe jar societatea civila si zona artistica din Romania. Astfel, artisti din mai multe zone au acceptat sa participe la o serie de manifestari menite sa protesteze importriva acestui text ce ar putea da nastere unor grave incalcari ale dreptului la libera exprimare si a libertatii de constiinta.

O adoptare a unui astfel de text, ar putea genera cenzura, ce s-ar rasfrange asupra mass-media, a unor piese de teatru, muzicieni sau formatii, lucrari de arta sau carti. Exemplele ar putea cuprinde nume precum Nietzsche, Richard Dawkins, Dan Brown, Black Sabbath, Cradle of Firth sau chiar Jurnalul lui Tetelu´. Protestul initiat de Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta a fost imediat imbratisat de societatea civila, prin Asociatia Pro Democratia, Ombudspersons for Nation Minorities, Centrul de Studii Internationale, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul de Resurse Juridice, Agentia de Monitorizare a Presei, Militia Spirituala sau Accept.

Hip-hop, electro, rock si folk

Citeste si:

Acest protest a dat nastere proiectului "Arta la -13 grade", lansat de Grupul de initiativa Offensive. Acest proiect consta in organizarea unor concerte de hip-hop si electro si a unei serii de dezbateri. Seria concertelor debuteaza, in aceasta seara, la club Utopia, cu un show hip-hop la care vor participa Dj Wera, Arssura, Paco, Gnom, Ilogic si Elementul surpriza. Maine seara, fanii muzicii electro sunt asteptati in club Expirat, pentru un concert electro, la care vor participa Djahz, Bully, Reash, Trembla, Weirdo, Kidlazy si Mono.

Pe 28 octombrie, protestul se va concretiza printr-un mars pe ruta Piata Romana - Piata Constitutiei si apoi printr-un concert la care vor participa Luna Amara, Implant pentru Refuz, Buricul Pamantului, Vama, Florin Chilian, Taine, Sarmalele Reci, Raza si tapinarii.

In plus, langa scena va exista un spatiu destinat artistilor plastici care vor expune lucrari pe tema protestului.