Institutul Francez din Bucuresti prezinta, in perioada 23-29 octombrie, "Saptamana filmului documentar franco-roman". In cadrul evenimentului, organizat in parteneriat cu postul de televiziune Arte, vor fi difuzate noua filme documentare.

Potrivit Institutului Francez, regizorii si producatorii acestor filme vor veni sa-si prezinte lucrarile si sa discute cu publicul.

Printre acestia, se vor numara Paltin Nottara si Ada Solomon, precum si regizorul Stéphane Lucon.
Printre productiile care vor fi prezentate in cadrul manifestarii se numara: "Les Fanfarons", de Cornel Gheorghita, "Apparatchiks et businessmen", de Stan Neumann, "La decouverte du paysage televisuel roumain", de Mathieu Sarfati, "Clara B.", de Alexandru Solomon, "Voyage dans l'irrealite immediate", de Jean Lefauxe si Anca Hirte, "Gigi, Monica... et Bianca", de Benoit Dervaux si Yasmina Abdellaoui, "Les coulisses d'un reve", produs de Paltin Nottara si regizat de Jennifer Ajuriaguearra, "Travailler pour 110 euros par mois", de Stéphane Lucon si "Retrouver Byzance", de Paltin Nottara si Philippe Calderon. Filmele vor rula la cinematograful Elvira Popescu. Pretul unui bilet este de 5 lei.