De cate ori are ocazia, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, prezinta cadrelor medicale si pacientilor Legea privind reforma in sistemul sanitar si graficul privind cheltuirea banilor proveniti de la buget si din taxa pe viciu. Aflat la Targoviste, ministrul Nicolaescu a facut referire, ieri, la achizitionarea de ambulante.

Acesta a declarat ca, in prezent, se deruleaza licitatia pentru cumpararea de Salvari de ultima generatie. Totodata, ministrul Sanatatii a afirmat ca "pana la sfarsitul anului 2008 fiecare judet va avea cate 30 de ambulante noi, de tipurile B si C". In acelasi timp, el a promis ca, pentru inceput, pana la sfarsitul acestui an, fiecare judet va avea cate cinci Salvari de ultima generatie.

"Acest program pe trei ani se va derula astfel: pana la sfarsitul anului 2006 - cate cinci ambulante pe judet, cate 10 ambulante pe judet in 2007 si cate 15 ambulante pentru fiecare judet in 2008. In acest mod, la finele anului 2008, fiecare judet va avea 30 de Salvari noi", a spus Nicolaescu. De asemenea, el nu a exclus posibilitatea ca licitatia sa fie finalizata pana la jumatatea lunii decembrie.

Citeste si:

Pe de alta parte, ministrul Sanatatii a explicat si ce presupune achizitionarea ambulantelor de ultima generatie: "Cele de tip C sunt supermedicalizate. Asemenea Salvari le vom achizitiona si in corelare cu numarul de medici specializati in medicina de urgenta. Ele nu pot fi utilizate de oricine, fiind sofisticate, si ar fi pacat sa investim bani in ambulante pe care sa nu aiba cine sa lucreze".

Eugen Nicolaescu a inaugurat, ieri, noua Sectie de Cardiologie a Spitalului Judetean Targoviste.