Daca am in jur de 10.000 de euro si vreau sa-mi cumpar o masina de clasa medie, am cel putin 12 marci din care pot alege.

De pilda, diferentele dintre un Peugeot 206, un Chevrolet Kalos si un Hyundai Accent nu sunt strigatoare la cer, nici in ce priveste pretul, motorizarea sau dotarile. Ambele au un design atragator, sunt spatioase, dar poate cel mai important pentru multi soferi este faptul ca sunt masini care consuma putin. Dupa primii 15.000-20.000 de kilometri apar insa si diferentele. La revizia periodica, ajung sa scot din buzunar, in functie de marca pe care am ales-o, intre 300 si 800 de RON. Ce anume face diferenta? Depinde de costul pieselor, de cine imi face revizia - un service autorizat sau un atelier oarecare - sau de manopera.

De exemplu, un Renault Symbol 1.5 dCi costa cat un Citroen C3 cu motor de 1.1, insa prima revizie, cea care se efectueaza la 20.000 de kilometri, este de doua ori mai scumpa la Renault decat la Citroen (aproape 300 de RON la C3 si 600 de RON la Symbol).

Diferente semnificative de costuri la revizii exista si pentru acelasi tip de autoturism, in functie de service-ul pe care il alegi. De pilda, preturile practicate de reprezentantele auto sunt uneori nejustificabil de mari in comparatie cu cele ale importatorilor din retelele alternative. E drept ca, apeland la reprezentanta, beneficiezi si de garantie asupra componentei si a lucrarii. Exista insa si importatori de piese care si-au construit retele de service foarte bine utilate, ce respecta standardele europene de calitate si care ofera aceleasi avantaje.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.