Ar fi fost bine daca toti cei nemultumiti de aglomeratia si deruta circulatiei din Bucuresti in zilele Sommet-ului Francofoniei ar fi putut veni la teatru sa vada "Cintareata cheala" de Eugene Ionesco. In linistea salii de spectacol, rizind stimulati de geniul comic al autorului, tradus in hazoase imagini scenice, complici cu actorii, bucurestenii ar mai fi uitat de parapon. Optiunea pentru "Cintareata cheala" are sens: e dovada vitalitatii legaturii intre cultura franceza si cea romana, vase comunicante cu un principiu functionind dincolo de discursul politicianist si de lacomia clientelara.

Debutul unui academician

In 1950, la Paris, un autor necunoscut (publicase in Romania volumul de eseuri "Nu!", care i-a atras mai multe antipatii si resentimente decit foloase), Eugene Ionescu, debuta intr-un teatru de buzunar cu un text catalogat drept "anti-piesa": se numea la inceput "Engleza fara profesor", punctul de pornire erau frazele invatate pentru a deprinde regulile unei limbi necunoscute si nu semana cu nimic din dramaturgia scrisa pina atunci.

Citeste si:

Dupa 25 de reprezentatii, spectacolul - se numea acum "Cintareata cheala" - nu se mai joaca. Se reia in 1957, moment din care e prezent neintrerupt, pe aceeasi scena si in aceeasi sala, pina in zilele noastre. Intre timp, autorul a devenit membru al Academiei Franceze si un "clasic" al literaturii moderne, iar "Cintareata cheala", "anti-piesa", este considerata momentul de inceput al teatrului absurd.

Spectacolul-istorie de la Théatre de la Huchette a fost prezentat de Radio France International la Teatrul Odeon din Bucuresti, fermecind prin vitalitate, prin adecvare la timpul prezent. Sau poate operele intr-adevar importante n-au nevoie de adecvare, ele sint ale unui prezent mereu proaspat. Inainte de a se apuca sa scrie o anti-piesa, Ionesco stia cum sta treaba cu piesele.