Victor Rebengiuc s-a nascut la 10 februarie 1933. A absolvit UNATC "I. L. Caragiale" Bucuresti in 1956, clasa prof. Aura Buzescu si Beate Fredanov. Din 1957 este actor la Teatrul Bulandra, caruia i-a fost director din 1996 pana in 1998. Turneele sale din tara si din strainatate sunt greu de contabilizat. in perioada 1990-1996 a fost rector al UNATC "I. L. Caragiale". A fost declarat actorul anului 2004.

In 2006, UNITER i-a acordat premiul pentru cel mai bun actor intr-un rol principal pentru prestatia din "Inima de caine", in regia lui Yuri Kordonskiy. Filmografia cuprinde titluri deja clasice, precum Padurea spanzuratilor in regia lui Liviu Ciulei (film premiat la Cannes, 1965), Tanase Scatiu, in regia lui Dan Pita, De ce trag clopotele, Mitica?, avandu-l regizor pe Lucian Pintilie, Faleze de nisip, in regia lui Dan Pita si Morometii, avand regia semnata de Stere Gulea (premii la festivalurile din San Remo-Italia si Santarem-Portugalia).

- Stimate domnule Victor Rebengiuc, anul acesta aveti o importanta aniversare…

- Chiar in anul acesta, in 2006, la inceputul lunii august, s-au implinit exact 50 de ani de cand am fost prima data angajat oficial intr-un teatru. in vara terminasem Institutul impreuna cu colegii mei. Acea promotie a fost numita "promotia de aur". Dintre noi, prea putini ne-am bucurat de unele derogari de la lege, pentru ca eram ceruti foarte multi in Bucuresti si nu se putea intra pe vremea aceea decat cu un an de stagiatura in provincie. Pana la urma, ministerul a acceptat un compromis: ni s-a spus ca putem sa ne prezentam la concursuri pentru ocuparea locurilor din Bucuresti daca acceptam repartizarea. Trebuia numai sa o acceptam. si am acceptat-o, pentru ca nu aveam incotro. Am stat cateva luni la Craiova si dupa aceea am plecat val-vartej la Bucuresti. Sunt de 50 de ani la Bulandra. La Bulandra am venit la 1 ianuarie 1957. Primele patru-cinci luni am stat la Craiova, unde am avut doua premiere, cu Vlad Mugur, cu colegii mei Rautchi, Rucareanu, Cozorici, cu Sanda Toma, cu Silvia Popovici.

- Va amintiti de vreun rol, de vreo piesa care sa va fi marcat in mod special in acele momente?

Citeste si:

- Nu... Cum sa va spun... Sunt profesionist, nu sunt sufletist. Nu raman legat, nu imi place sa mi se adreseze cineva cu numele rolului pe care il joc, sa fac parada la sfarsitul spectacolului de efortul, de zbuciumul pe care le-am avut eu si sa stau in cabina jumatate de ora, incercand sa imi revin, sa ies din sferele personajului si sa intru din nou in lumea mea mica. in momentul in care am terminat cu spectacolul, am terminat si cu rolul. imi fac meseria. Am avantajul acesta ca ma pot concentra foarte usor, spontan. La film se vede asta, unde, inainte de a striga "Motor", eu pot sa fac orice altceva, iar in momentul in care mi se spune "Fii atent! Gata! Motor", eu am intrat in personaj. Personajul trebuie sa existe in timpul actului artistic. Dupa aceea nu mai are rost sa existe. E anacronic. Nu are ce sa mai caute acolo.

- Totusi acest tip de metabolism nu il au foarte multi...

- Nu il au chiar foarte multi, dar eu ma simt cel mai bine asa.
Apropo de profesionalism, tin minte un moment cand nevasta-mea era foarte bolnava cu gatul, nu mai avea voce aproape deloc. Medicii de la cel mai mare spital din Bucuresti ii recomandasera sa stea sase luni fara sa vorbeasca, sa uite ca a vorbit vreodata si sa reinceapa a invata sa vorbeasca. Am fost la un mare medic, Mihai Iubu de la Cluj (Dumnezeu sa-l odihneasca, a murit intre timp), si in trei minute a consultat-o si i-a dat un tratament. Nevasta-mea a fost intrigata. "Trei minute? Aia m-au tinut ore intregi, m-au pus la toate aparatele, m-au consultat si rasconsultat, m-au intors si pe fata, si pe dos si asta in trei minute imi da un tratament cu niste injectii!" I-am spus sa incerce asta doua saptamani, atat dura tratamentul - fata de sase luni, cat ii zisesera ceilalti doctori. Dupa o saptamana avea un glas de copil, de nou-nascut. Asta inseamna profesionalism.

- Sunt roluri pe care vi le-ati dorit si nu le-ati avut?

- Nu... Niciodata. si nici nu o sa am. Am bagat de seama ca atunci cand un actor ajunge sa joace rolul visat, esueaza. Probabil ca este o neconcordanta intre dorinta si putinta. Sunt fericit cu fiecare rol pe care il primesc. in general caut sa abordez roluri cat se poate de diferite, sa nu raman fixat intr-o singura ipostaza.