Nu sunt un fan al expozitiilor, de orice natura ar fi ele. Le gasesc obositoare, mai ales cand sunt intepenite intre peretii masivi si reci ai unor cladiri, de altfel celebre in lume, tocmai pentru continutul lor. Presupun ca poate cauza ar fi faptul ca, intr-o anumita perioada am vazut prea multe (expozitii) la intervale prea scurte, ajungand la oarecare saturatie sau pur si simplu ca, in timpul vizitarii lor nu simteam si nu gaseam acea fluiditate imaginativa pe care o ofera muzica.

Categoric sunt mai degraba tipul ascultatorului, decat al privitorului, iar fiinta mea rezoneaza mai puternic cu sunetul. Dar sa nu fiu inteleasa gresit. Le recunosc si le apreciez maretia, utilitatea, volumul informatiilor si chiar magnetismul pe care-l degaja prin talentul creatorilor, personaje ce au luminat si marcat perioade importante din istorie. Si desi nu sunt un fan al lor, totusi, pe parcursul anilor am vazut si expozitii, nu tocmai neglijabile ca numar, care mi-au placut, mi-au captat atentia aproape instantaneu si in care spiritualitatea, fantezia si originalitatea formau un pas de trois spectaculos.

Este si cazul celor gazduite, organizate si concepute de Muzeul National de Istorie a Romaniei si Muzeul Sportului, expozitii totdeauna vii, interesante, nescolastice, pline de imaginatie si evident informatie care atrag nu numai prin subiect - mereu surprinzator si incitant, dar si prin publicul ce pare desprins din anii reprezentati, posesor al decentei, elegantei elevate, atat in vocabular cat si in comportament. Aici, cu fiecare vernisaj, cu fiecare zi de expozitie, se parcurge intr-o companie agreabila, un capitol relevant dintr-o zona sau alta a istoriei. Aici se descopera sau se revad aspecte reprezentative ale civilizatiei universale si romanesti si mai ales se poate intelege rolul de motor, frumos conturat, al amanuntelor inedite, ce au stat la baza evenimentelor care au influentat sau chiar schimbat, relatii internationale, prietenii sau caractere.

Aici, ma simt de fiecare data ca in vizita la un prieten mai instarit, care inaintea suetei pentru care m-a invitat, imi ofera turul de onoare al casei, cu tablouri, fotografii, trofee, medalii, obiecte ce-i personifica conacul, iar totul se desfasoara firesc, cu decenta, de la spiciuri pana la felul cum sunt puse in valoare exponatele, de la tinuta gazdelor si a invitatilor, la atmosfera calda invadata de priviri curioase. In mare parte toate acestea i se datoreaza amfitrionului, respectiv directorului Muzeului Sportului, domnului Nicolae Petrescu - enciclopedie vie in mai toate domeniile, personaj devenit deja legenda pentru pildele si citatele pe care le risipeste cu umor si larghete. Asa ca pot spune linistita ca luni, 18 septembrie, am fost in vizita la Muzeul National de Istorie a Romaniei, unde s-au vernisat doua expozitii sub titlurile: "Istoria Prieteniei Romano - Franceze Secolele XIX - XX" si "Artisti Romani in Dialog cu spiritualitatea Franceza".

Aici, relatiile romano - franceze au fost surprinse in toata complexitatea lor, atat din punct de vedere politic, cultural, stiintific, sau sportiv. Astfel sunt prezentate marile noastre personalitati care au participat in Franta la Revolutia din 1848, unde s-au "impartasit" cu idealurile privind libertatea, unitatea si independenta poporului nostru; Congresul de la Paris din 1856 care a deschis calea Unirii Principatelor; contributiile unor mari personalitati ca Edgar Quinet privind drepturile poporului nostru; aportul lui Napoleon al III-a la edificarea Statului National Constitutional Roman; sprijinul acordat de Franta Romaniei atat de greu incercata in Razboiul Integrarii sale, precum si recunoasterea Romaniei Mari reprezentata in expozitie prin prezenta misiunii militare franceze condusa de generalul Berthelot.

Mai pot fi vazute eforturile celor doua tari pentru apararea pacii intr-un climat de destindere si colaborare, sugestive fiind prezentele lui Nicolae Titulescu si Grigore Gafencu in Franta sau ale lui Jean Louis - Barthou ori Jean Paul - Boncour veniti la Bucuresti in 1934 - 1935. Nu sunt neglijate nici relatiile culturale, avand in vedere ca la Sorbona si alte celebre institutii franceze s-au scolit nenumarati romani, multi dintre ei devenind inalti demnitari sau personalitati de prestigiu ale culturii noastre. Nicolae Iorga este surprins ca un prolific istoric editat in Franta dar si conferentiar foarte apreciat la Sorbona sau Ecole de France.

Citeste si:

In "tara cea mai capabila de devotament intelectual" au creat personalitati ca Elena Vacarescu, Martha Bibescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu si altii. Iar in ceeace priveste slujitorii muzicii am constatat cu placere ca prin Conservatorul din Paris, au trecut peste cincizeci de nume de prestigiu, daca ar fi sa-i amintesc doar pe George Enescu, George Georgescu, Dinu Lipatti, Filip Lazar - realizatorul grupului de muzica tanara contemporana "Triton", si evolutiilor artistilor nostri lirici pe scena Operei Gernier incepute de Hariclea Darclee, Traian Grozavescu si Maria Cebotari, continuate prin turneele din anii saizeci - saptezeci cu Viorica Ursuleac si Magdalena Popa. In ceeace priveste contactele artistilor plastici romani cu Franta, ele fiind foarte numeroase si prezente in a doua expozitie, ar impune o relatare separata.

Sportul, o forma de manifestare generoasa, entuziasta, a beneficiat si el de legaturi cu tara lui Piere de Coubertin, prin tinerii nostri care au deprins acolo tainele diferitelor discipline, bucurandu-se de o bogata literatura de specialitate pe care au adus-o si in tara. Gimnastii nostri s-au afirmat in Franta din 1878 si nu oriunde ci pe faimoasa scena de la Folie Bergere. Multi romani au jucat rugby in echipele frantuzesti de renume, cunoscand o meritata consacrare. Retine atentia in continuare adeziunea Romaniei la Miscarea Olimpica, mai ales ca baronul Piere de Coubertin a fost un prieten statornic al tarii noastre.

Intaia participare a Romaniei la J.O. s-a petrecut in 1924 la Paris, unde sportivii nostri au obtinut prima medalie la rugby. Am vazut fotografii interesante, in care, alaturi de Nicolae Titulescu apar mari diplomati francezi si romani ca Nicolae Misu sau Dinu Cesianu, recunoscuti pentru meritele lor in competitiile de tenis si scrima; un trofeu al federatiei Romane de Rugby in memoria lui Jean Louis Barthou asociat cu o fotografie in care renumitul diplomat francez este prezentat alaturi de Titulescu la mormantul Eroului Necunoscut din Bucurestii anilor 1934; lucrari artistice in bronz de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, oferite ca premii ce atrag atentia prin maiestria lor; trofee deosebit de valoroase care subliniaza succesele sportivilor nostri in Franta, la loc de cinste aflandu-se Premiul Invingatorilor conferit celebrului calaret Henry Rang in 1937 sau Cupa Mondiala acordata handbalistilor nostri la Campionatul din 1970 desfasurat la Paris, unde au cucerit al patrulea titlu suprem.

Atentia vizitatorilor mai este retinuta si de urmele trecerii unor fotbalisti romani prin Campionatul Frantei, a se vedea tricoul lui Ion Parcalab, care a evoluat cu decenii in urma la Olympic Nimes, ca si participarile de neuitat ale tenismenilor Ilie Nastase si Ion Tiriac la "Roland Garos", precum si ale Virginiei Ruzici si Florentei Mihai, care prin talentul si farmecul lor incantau spectatorii.

Toate aceste marturii ne duc cu gandul la posibilitatile multiple de dezvoltare ale relatiilor dintre cele doua tari prietene, Franta ramanand, asa cum spunea Martha Bibescu "o tara clasica si contemporana" de a carei colaborare Romania se simte mandra.