In perioada 26-29 septembrie, perimetrul Teatrului National Bucuresti va avea protocol de gradul zero, primele doua spectacole ale stagiunii 2006-2007 fiind incluse pe agenda Sommet-ului Francofoniei. Astfel, sefii de stat si premierii tarilor francofone, printre care se numara si presedintele Frantei, Jaques Chirac, vor avea ocazia sa urmareasca pe viu doua spectacole, in premiera, bazate pe opera autorilor francezi Moliere si Camus. Este vorba despre "Burghezul gentilom", in regia lui Petrica Ionescu, si "Neintelegerea", in regia lui Felix Alexa.

Pentru primul spectacol, care se va juca pe 26, 27 si 28 septembrie, regizorul Petrica Ionescu a pregatit o varianta inedita a operei lui Moliere, plasand actiunea din "Burghezul gentilom" in Romania anului 2010, adica la trei ani dupa integrarea in Uniunea Europeana.

Distributie de aur

"Spectacolul lui Moliere va fi transpus in Romania anului 2010, trataand povestea domnului Jurdanescu, un parvenit absolut, extrem de puternic, de sub scara caruia se trag din cand in cand niste cadavre. si totusi, el vrea sa intre in lumea burgheziei engleze sau americane", a declarat regizorul inainte de inceperea lucrului propriu-zis la acest spectacol.

Pentru "Burghezul gentilom", Petrica Ionescu lucreaza cu scenograful Dragos Buhagiar si cu compozitorul Andrei Enescu, distributia fiind formata din Victor Rebengiuc, Maia Morgenstern, Marius Manole, Costel Constantin, Claudiu Bleont si Medeea Marinescu. Spectacolul, care nu este doar o simpla piesa de teatru, ci o productie ce implica cor, muzica si balet, este o productie impresionanta, ce cuprinde peste 300 de costume somptuoase, circa 100 de artisti, o echipa de la Opereta si o orchestra care va canta live.

Citeste si:

Avand in vedere trecutul lui Petrica Ionescu - a montat "Aida" pe Stade de France in fata a 83.000 de spectatori -, este clar ca "Burghezul gentilom" va fi o adevarata provocare pentru stagiunea teatrala 2006-2007.

Felix Alexa, la Sala Amfiteatru

Cel de-al doilea spectacol, "Neintelegerea", de Albert Camus, este o tragedie moderna ce prezinta "cat de fragile sunt relatiile umane". Pentru acest spectacol, Felix Alexa a optat pentru o distributie formata din Irina Movila, Lamia Beligan, Mariana Mihut, Mihai Calin si Matei Alexandru. si acest spectacol este inclus tot in cadrul manifestarilor generate de Sommet-ul Francofoniei, urmand a fi jucat pe 27, 28 si respectiv 29 septembrie la Sala Amfiteatru, o locatie in care Felix Alexa a montat majoritatea spectacolelor sale de succes.

In afara celor doua spectacole, seria premierelor TNB pentru aceasta stagiune va continua cu "Dansand pentru zeul pagan", de Brian Friel, in regia irlandezei Lynne Parker (12 octombrie), care inseamna revenirea lui Gheorghe Dinica pe scena nationalului bucurestean, "Menajeria de sticla", de Tennessee Williams, in regia Catalinei Buzoianu, si "Sanziana si Pepelea", dupa Vasile Alecsandri, in regia lui Dan Tudor. in plus, la TNB vor continua Conferintele, printre invitati numarandu-se Mihai Razvan Ungureanu, Constantin Balaceanu-Stolnici, Varujan Vosganian si Andrei Plesu.