Succesul cartii "Ai toata viata inainte" a fost impresionant: peste un milion de exemplare vindute, care, in fond, valoreaza, pe plan comercial, cit mai multe premii Goncourt. Fara a vorbi insa despre efectul publicitar al refuzarii premiului de catre Ajar, succesul s-a datorat si unei oarecari neintelegeri. In personajul principal al romanului, un public prea sensibil, plin de stereotipuri sentimentale a crezut ca gaseste un David Copperfield francez, mai disperat, ce-i drept, dar in aceeasi nota populista si mizerabilista.

Frica de lagar, frica de spital

Emile Ajar este Gary care isi proiecteaza angoasa provocata de imbatrinire: intre Madame Rosa care moare si Momo care o vede murind, Gary nu se afla intotdeauna de partea naratorului. Momo este mai degraba un martor pentru care moartea nu va fi decit un spectacol, un accident de neinteles. De fiecare data, moartea sau imbatrinirea care o prefigureaza, suferintele, umilirile sale dau contur esentei romanului. Angoasa Rosei este aceea de a muri in conditiile de care a scapat la Auschwitz, de a fi obligata sa traiasca intr-un spital, transformata in leguma. Ea, care a cunoscut lagarele de exterminare, se teme ca moartea sa nu fie mai prost administrata de catre calaii in halate albe decit de catre brutele cu cascheta care nu respectau nici o lege.