Noua zile de teatru, lansari de carte, spectacole-lectura, work-shop-uri si concerte de exceptie - asa arata oferta celei de-a XII-a editii a Festivalului Dramaturgiei Romanesti, un eveniment organizat de Teatrul National din Timisoara in perioada 16- 24 septembrie. Pentru maratonul cultural, organizatorii au ales ca locatii Holul oglinzilor, Sala Mare a nationalului timisorean, Sala Regie 2 Opera, Sinagoga din strada Marasesti, club Art si Sala Teatrelor Maghiar si German.

Pe parcursul festivalului, publicul va intra in contact cu echipe de teatru si artisti din Romania, Israel, Franta si Canada.

Alexander Hausvater, in deschidere

Festivalul Dramaturgiei Romanesti va fi deschis pe 16 septembrie, de la ora 18.00, cu o parada in centrul Timisoarei. De la ora 20.00, publicul va putea viziona primul spectacol inclus pe afis. Este vorba despre "Athene Palace Hotel", o adaptare dupa romanul omonin al lui R. Waldeck, semnata de Alexander Hausvater si Robert serban, in interpretarea echipei Teatrului National din Timisoara.

Pe parcursul celorlalte opt zile, programul contine atat piese de greutate, precum "Banchetul sau Calea spre Momfa" (regia Mihai Maniutiu/Teatrul National din Cluj/17 septembrie), "O noapte furtunoasa" - regia Felix Alexa (TNB/18 septembrie), "Scaunele" - regia Victor Ioan Frunza (Teatrul Maghiar de Stat din Timisoara/19 septembrie), "Richard al III-lea se interzice" - regia Catalina Buzoianu (Bulandra/20 septembrie), "Angajare de clovn" - regia Radu Nichifor (21 septembrie), "Despre sexul femeii ca un camp de lupta in razboiul din Bosnia" - regia Andreea Badea (Franta/23 septembrie) si "O scrisoare pierduta" - regia Tompa Gabor (Teatrul Maghiar din Cluj/24 septembrie), cat si piese scrise de dramaturgi tineri. La acest capitol putem aminti: "Fuck You Eu.Ro.Pa" (regia Alexandru Berceanu/Teatrul Dramatic Galati), "madybaby.edu" (regia Gianina Carbunariu/Teatrul Foarte Mic) si "The Sunshine Play" (Teatrul Luni). in plus, o linie de tramvai din Timisoara se va transforma in sala de teatru pentru spectacolul "Un tramvai numit Popescu" (Teatrul National Radiofonic Bucuresti).

De la Visniec la Camil Petrescu si Anca Parghel

In afara spectacolelor de teatru, festivalul mai cuprinde lansari de carte, expozitii foto si de afise, concerte, work-shop-uri sustinute de Gregory Hlady (Canada) si Iosif Hertea si spectacole-lectura.

Prima carte care va fi lansata in cadrul festivalului este "Mastile lui Hausvater" de Cristina Modreanu. Urmeaza "Camil Petrescu - insemnari teatrale", "Omul cu o singura aripa" de Matei Visniec (Paralela 45), "Mnemosina, bunica lui Orfeu" de Catalina Buzoianu, "Iosif Hertea - vrajitor de sunete ciudate" de Andreea Dumitru si "Cronici teatrale - Cristina Dumitrescu".

Serile festivalului se vor incheia cu cateva concerte de exceptie sustinute de mari artisti romani si straini. Seria va fi inaugurata pe 17 septembrie de Savina Yannatou din Grecia, la Sala Mare a nationalului timisorean. Programul va fi completat de Ovidiu Lipan tandarica (19 septembrie), Anca Parghel (21 septembrie) si Maria Raducanu (22 septembrie).

Festivalul Dramaturgiei Romanesti se va incheia pe 24 septembrie, de la ora 20.00, la Sala Mare a Teatrului National din Timisoara, cu spectacolul "O scrisoare pierduta", in regia lui Tompa Gabor.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.