Primariile gestioneaza bugete de saracie, care abia ajung pentru renovarea scolilor ori, in cazul comunitatilor mai cu dare de mana, pentru introducerea de apa si canal pe anumite strazi. In perspectiva aderarii, se presupune ca perceperea unor taxe si impozite mai mari pe proprietate va fi o sursa consistenta pentru vistieriile consiliilor locale, dar si pentru bugetul de stat, avand in vedere ca doar o parte din acesti bani se intorc la cei care se ocupa de colectarea lor.

Tinta este de 2% din PIB prin colectarea unor taxe de proprietate mai mari, fata de aproximativ 1%, cat este acum. "Bani mai multi la bugete pentru investitii mari nu vor putea fi obtinuti decat prin impozitarea proprietatii la valoarea de piata, asa cum se intampla in statele din Uniunea Europeana", ne-a declarat Adrian Crivii, fostul presedinte al Asociatiei Nationale a Evaluatorilor din Romania (ANEVAR). Specialistul este de parere ca simpla adoptare a unui sistem neutru - taxarea ad-valorem -, in care fiecare sa plateasca un procentaj fix din valoarea casei sau terenului pe care il detine, este mult mai corecta fata de modul in care se calculeaza in prezent impozitul pe locuinta.

Egalitate fiscala intre saracie si bogatie

In Bucuresti, spre exemplu, stabilirea valorii de impozitare a unei locuinte tine cont de patru zone fiscale, denumite de la litera A - care echivaleaza cu centrul orasului - pana la D - adica periferia. Practic, zonele nu aduc diferente foarte mari in privinta impozitului pe care il suporta contribuabilul. Spre exemplu, proprietarul unui apartament cu doua camere din Ferentari (zona D), avand o suprafata de 50 mp, are de platit anual un impozit de aproximativ 120 RON, in timp ce o locuinta la fel de spatioasa de pe bd. Magheru (zona A), situata intr-un imobil cochet, este taxata cu 138 RON/an.