Dupa ce, timp de multi ani, singurele locuri in care tinerii artisti din Bucuresti isi puteau expune lucrarile erau galeriile care tineau de Uniunea Artistilor Plastici, au aparut, in sfirsit, galerii independente de portofoliu. Primele astfel de galerii au aparut destul de tirziu in peisajul cultural bucurestean, mai precis dupa anul 2000. Prima galerie privata care a promovat arta tinara a fost Galeria deINTERESE, un artist-run-space deschis in 2001 de sase artisti, printre care Gili Mocanu si Roman Tolici.

In 2003, Galeria deINTERESE s-a transformat in Galeria Posibila, condusa de Matei Caltia. H’art Gallery este acum una dintre cele mai importante galerii private de portofoliu, infiintata in 2003 de Dan Popescu. Galeria Noua, Hag sau Senso completeaza acest domeniu in plina dezvoltare din Romania. O figura mai excentrica in acest peisaj este 2020, galeria de apartament marca Vlad Nanca.

Arta pentru bani

Citeste si:

Pentru a deschide o astfel de "afacere", cum este Galeria Posibila, iti trebuie "multa pasiune pentru arta contemporana si mult entuziasm, mai apoi banii", dupa cum explica Matei Caltia, managerul galeriei. Dan Popescu de la H’art are o reteta asemanatoare. "O astfel de afacere are nevoie de investitii serioase", explica el. "In plus, ai nevoie de o selectie buna, sa ai credibilitate in rindul artistilor, sa ai curajul asumarii expozitiilor, sa reusesti sa transformi un client intr-un colectionar, sa manageriezi bine costurile afacerii (chiria spatiului, costurile fiecarei expozitii, salarii), fara sa faci rabat de la calitate in favoarea comercialului."

Pentru o galerie de apartament, cum este cea a lui Vlad Nanca, lucrurile sint mult mai simple. El si-a pus, pur si simplu, apartamentul la dispozitie pentru diferite evenimente. "Folosirea apartamentului ca galerie a fost, mai degraba, o necesitate. In conditiile in care mii de metri patrati de ateliere UAP stau nefolositi, tinerii artisti nu au unde sa expuna...", spune Nanca. Cu toate acestea, infiintarea unei galerii in propriul apartament nu a fost o forma de protest. "Simteam nevoia unei practici expozitionale. O expozitie e o chestie supercomplexa, trebuie sa gasesti o coerenta cind iti alegi lucrarile, trebuie sa te folosesti bine de spatiul in care expui si sa stii sa organizezi evenimentul vernisajului in sine. Nu poti fi artist fara sa expui, iar noi tocmai de practica asta aveam nevoie", explica Nanca.