Una dintre aceste schimbari se refera la relatia scoala-familie. Daca pana in prezent acest parteneriatul scoala-familie a fost dezvoltat unilateral, fiind de multe ori considerat "responsabilitatea scolii", acest lucru trebuie sa se schimbe pe viitor. Analizand documentele recente emise in cadrul Consiliului Europei (organizatie internationala cu rol important in stabilirea standardelor educationale internationale, si care influenteaza major politicile sociale, respectiv educationale, in cadrul Uniunii Europene) se remarca o noua abordare privind dezvoltarea acestui parteneriat.

Conform acestor documente, in cadrul colaborarii scolii cu familia accentul este pus pe un angajament mutual clar stabilit intre parinti si profesori, pe baza unui "contract parental". Acest tip de contract se contituie ca un sistem de obligatii reciproce in cooperarea parintilor cu profesorii si implica cola-borarea parintilor in activitatile scolare, nu numai sub aspect economic, respectiv de a participa, sustine si evalua eforturile si actiunile financiare ale scolii, ci si sub aspect educational-cultural. Acesta tendinta prezenta deja in unele tari vest-europene, in cazul societatii romanesti este doar un proiect.

Din literatura de specialitate si din analiza rezultatelor unor studii de cercetare derulate in scoli s-a constatat ca in evolutia relatiei scoala - familie exista in principal trei etape de parcurs: etapa scolii autosuficiente; etapa de incertitudine profesionala; etapa de dezvoltare a increderii mutuale profesori-parinti. In prima etapa scoala este considerata o institutie inchisa, care nu influenteaza mediul familial si nu se lasa influentata de el.

In acest caz contactele cu parintii sunt rare, formale. Parintii accepta ideea ca nu au nimic de facut in legatura cu activitatea derulata in scoala. Ei nu participa la consiliile de administratie scolara, formarea asociatiilor de parinti nu este incurajata, iar in cadrul formarii viitorilor profesori subiectul parteneriatului scoala-familie este neglijat sau chiar omis. In a doua etapa profesorii incep sa recunoasca influenta factorilor familiali asupra rezultatelor scolare ale elevilor, dar parintii continua sa creada ca scoala este autosuficienta.

Astfel se manifesta tendinta de acuze aduse de familie scolii, pentru proastele rezultate scolare ale elevilor, atunci cand e cazul. Administratia scolara are tendinta de a conserva atitudinea din etapa anterioara, contactele cu familiile elevilor fiind inca formale. Punctual incepe sa se dezvolte initiative precum: o mai buna comunicare a profesorilor cu parintii; apar organizatiile voluntare de parinti; se constituie consilii de gestiune scolara in care participarea parintilor are un rol minor, nedicizional. De asemenea, pe parcursul formarii viitoarelor cadre didactice exista abordarea tematica a relatiei scoala-familie, dar ca o problema de importanta secundara.

In a treia etapa parintii si profesorii descopera impreuna ca neincrederea este putin cate putin inlocuita cu increderea unora fata de altii. Relatia cu familiile este din ce in ce mai incurajata de scoala; consiliul scolar include reprezentanti ai (asociatiilor) parintilor, cu rol decizional in toate problemele educationale; organizatiile de parinti sunt acceptate si incurajate in activitatea scolara; profesori specializati (consilieri) trateaza problemele exceptionale ale colaborarii cu familiile elevilor; organizatiile de profesori recunosc statutul si rolul asociatiilor de parinti; formarea profesorilor abordeaza problema relatiei scoala-familie ca fiind una din problemele importante; se organizeaza cursuri pentru profesori si parinti.

Din studiile efectuate in ultimii ani in cadrul Institutului de Stiinte ale Educatiei pe aceasta tema s-a constatat ca obstacolele majore intalnite in relatia scoala-familie pot fi de ordin comportamental (intalnite, atat intre parinti, cat si la profesori si manageri/ directori scolari) sau de ordin material (relatia scoala-familie cere un surplus de efort material si de timp). In cadrul acestui parteneriat, adesea dificultatile rezulta din disputa unor idei divergente privind: responsabilitatea statului si a familiei privind educatia copiilor; libertatea de alegere a scolii de catre parinti sau unicitatea invatamantului; impactul mediului familial asupra rezultatelor scolare ale copilului; participarea parintilor la gestionarea si procesul decizional in institutia scolara.

Cel mai greu de inlaturat este obstacolul de ordin atitudinal. Mentalitatea oamenilor - parinti, cadre didactice, elevi, publicul larg, in general - si cutumele sociale inradacinate si intarite prin comportamente repetate sunt factori greu de influentat si de schimbat, dar acest lucru nu este imposibil de realizat.

Analizand atitudinile parintilor, profesorilor si ale elevilor, prin intermediul mesajelor lor postate pe site-ul Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEdC), pe Forumul educational de discutii, putem sustine adevarul afirmatiei de mai sus. In primul rand mi-a atras atentia faptul ca nu exista niciun subiect care sa dezbata in mod direct aceasta problema, a colaborarii scolii cu familia. Ea este atinsa indirect, atunci cand se discuta despre ierarhiile elevilor rezultate in urma testarilor nationale, sau despre structura sistemului de invatamant, cat si in cazul altor probleme de ordin administrativ, prezente in scoala.

Daca veti avea curiozitatea sa va uitati pe acest Forum de discutii veti observa ca, in general, parerea parintilor este ca nu sunt luati in consideratie atunci cand vine vorba despre organizarea activitatilor scolare si a celor administrative, in scoala unde invata copiii lor. Mai interesant este faptul ca elevii au initiat o discutie pe acest Forum, care se refera la atitudinea parintilor fata de activitatea lor de invatare la scoala si acasa. Ei sustin prin rezultatele unui sondaj care se adreseaza elevilor din clasele V-VIII, la care au participat 48 de elevi, ca in majoritatea cazurilor parintii ii intreaba daca invata si ce fac la scoala, dar nu mai mult de atat.

Citeste si:

Daca veti analiza motivatia raspunsurilor lor, veti observa ca elevii sunt constineti de faptul ca parintii sunt foarte ocupati cu problemele lor cotidiene. Ei spun ca parintii lor merg la scoala doar la sedintele cu parintii si sunt interesati doar de notele pe care le obtin, mai ales din perspectiva participarii copiilor lor la o testare nationala. Elevii fac unele comentarii interesante pe marginea obtinerii notelor la scoala, din care rezulta ca ei nu pretuiesc foarte mult nota, mai ales la acele materii de studiu unde comunicarea cu profesorul este dificila si in cazurile in care ei observa ca notele sunt acordate potrivit unor criterii subiective, personale, ale cadrelor didactice.

Putem spune ca avem de face cu un paradox. Atunci cand ii intrebam pe parinti: care este rolul scolii in devenirea copiilor lor? - acestia vor raspunde invariabil: sa ii invete cum sa se descurce mai bine in viata - fie sa invete o meserie, fie sa stie sa comunice si sa faca fata situatiilor de viata cotidiana. Analizand insa raspunsurile elevilor referitor la ce ii intereseaza pe parinti privind activitatea lor scolara, sesizam ca parintii isi intreaba copiii in special de note si ii preseaza: (citez din raspunsul unui elev) "sa ia note bune". Stimati parinti, scoala trebuie sa indeplineasca un rol mult mai important in viata copiilor vostri decat acela de a le oferi o diploma in baza careia sa isi poata continua studiile.

Comunicarea cu copiii, referitor la activitatea lor scolara, comunicarea cu profesorii, referitor la abilitatile si aptitudinile pe care le au copiii dumneavoastra, la posibilitatea si moda-litatile de dezvoltare a acestora, si implicarea in acti-vitatile scolii, sunt pasi de parcurs in relatia scoala-fa-milie, pentru buna dezvoltare a personalitatii copiilor.

Stand de vorba cu un profesor de la Liceul Nichita Stanescu din Capitala, cadru didactic si parinte, acesta mi-a spus ca, din experienta personala, vin la scoala - indiferent de motivul apelului de a-i invita pe parinti (sedinte cu parintii, informari pe diverse teme, activitati comune) - in majoritatea cazurilor, parintii copiilor care invata bine, fara probleme comportamentale. In schimb, a fost suprins de atitudinea parintilor care atunci cand au fost invitati la scoala pentru a discuta rezultatele slabe la invatatura sau comportamentul care lasa de dorit, ale copiilor lor, acestia le iau apararea, fie aducandu-le scutiri medicale pentru o buna parte din absentele nemotivate, fie, simtindu-se vinovati ca ii neglijau neavand posibilitatea de a petrece mult timp cu ei, le "acopera" faptele, invocand tot felul de motive.

Cum am putea remedia astfel de situatii si cum am putea dezvolta o colaborare reala intre scoala si familie? Exista mai multe cai. Pentru problemele de ordin administrativ, ele se rezolva atunci cand parintii si profesorii dispun de mecanisme de evaluare comune ale activitatii scolare. Relatia familie-scoala apare justificata in masura in care se restabileste increderea colectivitatii de parinti, a comunitatii, in institutia scolara. Un rol deosebit, atat pentru colaborarea familie-scoala si participarea la gestiunea scolii, cat si pentru educatia parintilor il are infiintarea asociatiilor de parinti, ca reprezentanti ai vocii reale a acestora, privind rezolvarea diverselor probleme aparute in scoala.

Referitor la atitudinea de colaborare a parintilor, respectiv la problemele de ordin atitudinal in relatia scoala-familie, reciprocitatea este elementul care adesea lipseste, in scoala romaneasca. Daca prin intermediul scolii sunt organizate diverse activitati si parintii sunt invitati, dupa cum am spus anterior, parintii elevilor cu note bune si cu un comportament exemplar vor veni. Cat despre initiative ale parintilor de a derula unele activitati impreuna cu copiii si cu profesorii in scoala, acestea sunt extrem de rare.
Chiar daca scoala organizeaza activitati frumoase si utile pentru parinti si pentru copiii lor, prin initiativa parintilor de a organiza la randul lor unele activitati, s-ar vedea cu adevarat ca le pasa, si ar obliga scoala la mai multa deschidere si cooperare.

Situatia initiativelor organizate doar de catre angajatii scolii este asemanatoare cu cea a unui medic care este in fata unui copil mic, ce nu poate vorbi si nu stie sa spuna exact ce il doare. In acest context el propune un tratament pe baza unui diagnostic pus cu un grad de probabilitate de eroare destul de ridicat. Insa atunci cand copilul incepe sa vorbeasca, si medicul poate estima cu o exactitate mult mai mare cauzele bolii, impreuna pot comunica si remedia aceasta situatie. Initiative ca acest Forum de discutii, infiintarea si afilierea in federatii a asociatiilor parintilor, participarea - deocamdata la invitatia scolii - in cadrul diverselor activitati scolare, impreuna cu elevii si cadrele didactice sunt etape importante privind "cresterea" parteneriatului scoala-familie in scoala romaneasca. Insa ele odata declansate trebuie sustinute nu doar cu vorbe, ci mai ales prin fapte.