"Asa imi veni, sa iau grataru si sa fac niste mici", povesteste nea Gigi din Vatra Luminoasa. "De ce sa ma mai duc pana la Snagov, ca e puhoi de lume", explica barbatul de 40 de ani. Un gratar intre blocuri, duminica dupa-amiaza, a devenit o obisnuinta pentru nea Gigi. Se mai schimba doar ce pune pe gratar: in loc de mititei, o ceafa de porc. Daca nu e nici ceafa, atunci un peste prins chiar de el la balta.

Cu bluza suflecata, lasand burta de bere libera sa respire, Gigi se duce la magazinul de la parterul blocului in care locuieste. "Un pachet de mici gata formati", cere el vanzatoarei, care deja ii cunoaste tabieturile de weekend. Face cu ochiul nevestei si ii spune dragastos: "Imi lasa deja gura apa". Nevasta ofteaza ca tocmai isi propusese sa tina cura de slabire. "Sa te duci mai incolo, nu chiar acolo in colt, unde isi fac toti nevoile", raspunde nevasta. Punga de carbuni, gratarul si slanina primita de la rude de la tara: reteta perfecta ca Gigi sa innebuneasca vecinii de invidie. Mirosul de carne care urca de la etajul unu la doi si apoi direct in bucataria vecinei de la trei, lasand urme pe geamurile din spate ale magazinului, atrage nu numai invidia vecinilor, ci si animalutele comunitare.