Un Bildungsroman erotic

Coastele lui Adam sunt un soi de Amintiri din copilarie (… si adolescenta), cu observatia ca, spre deosebire de ilustrul inaintas humulestean, pe contemporanul nostru nu-l preocupa reliefarea universaliilor si regresiunea in mit, ci, dimpotriva, transcrierea alba a unor experiente particulare, desfasurate intr-un timp istoric bine precizat.

Cartea se structureaza, asadar, asemenea unei rememorari, impartita in zece secvente care acopera, in ordine, lunile anului, parcurgand totodata si anii care marcheaza desprinderea personajului de copilarie si intrarea deplina in adolescenta, mai tarziu, chiar, intr-un inceput de maturitate. Rememorarea vizeaza doua planuri, aflate intr-un subtil dialog: cel erotic, respectiv cel istoric. Cel de-al doilea actioneaza atat independent, cat si ca fundal al celui dintai, potentandu-i sau, dupa caz, diminuandu-i semnificatiile.

Andrei, alter ego-ul autorului, este, la inceputul romanului, un personaj aflat la varsta desprinderii de copilariei si a intrarii in adolescenta. O adolescenta care se pregateste sa erupa, pe fundalul cenusiilor ani ’50, cu tot cortegiul lor de tragedii, marunte si mari, si cu tot kitsch-ul lor social. Nu intamplator, agenda din care - conform conventiei manuscrisului gasit - naratorul decupeaza pasaje, redate in discurs liber sau transgresate in fictiune, este un produs al cooperativei "Infratirea intre popoare".

Acest conflict intre delicatetea inerenta oricarei experiente erotice si vulgaritatea cotidiana a socialismului marcheaza permanent devenirea lui Andrei, cu observatia (pe care o voi dezvolta mai departe) ca personajul nu se lasa coplesit de kitsch. Andrei isi pastreaza - nu eroic, ca in romanele politice, ci aproape inconstient - puritatea. Epoca nu il marcheaza, semn ca autorul pariaza pe Eros, nu pe Istorie. Un pariu bun, in opinia mea, cel putin din punct de vedere literar.

Asadar, experienta erotica a lui Andrei incepe, ca in romanele interbelice, cu o prostituata: o poloneza, figuranta in cinematografie, care face reduceri pentru elevi. Experienta e neconcludenta si e, multa vreme, surclasata in memoria afectiva a personajului de amintirile sexualitatii difuze din vremea copilariei, alimentate de matusi si de alte aparitii feminine ale orasului provincial. Mihai Ispirescu nu face freudism; in consecinta, Andrei nu dezvolta nici una dintre temele asociate complexului oedipian. Si aceasta, deoarece erosul este, pentru tanar, un mister si o bucurie. Atunci cand are loc intalnirea cu una dintre intruparile pasagere ale Femeii, ea se petrece, cumva, natural. Aberatia sau complicatiile psihologice lipsesc din arsenalul erotic al personajului.

Andrei are, insa, la o lectura mai profunda, o sensibilitate de seismograf, care inregistreaza fiecare detaliu al epocii si al propriei sale deveniri. Pe masura ce experientele erotice se aduna in ipoteticul sau jurnal (din care "transcrie" autorul), se aduna si "semnele vremii". Acestea circumscriu un cadru, dar, receptate cu o fina ironie ploiesteana, nu il afecteaza pe Andrei. Sau, in orice caz, aberatia social-politica nu deformeaza devenirea erotica a personajului, a carui unica fantasma - as spune "romantica", daca nu m-ar deconcerta detasarea ironica a naratorului - este Femeia.

Andrei nu este, asadar, un romantic care cauta, intr-un ev decazut, femeia ideala, ci un tanar (mai tarziu, un matur) sanatos, pentru care femeia este o bucurie naturala, oricate caderi, tradari si deceptii ar ascunde intalnirea cu ea. Iar textul inregistreaza, spumos si cu mult umor, toata aceasta suita de miracole si dezamagiri pe care le presupune consumarea experientei erotice, fie ca este vorba de un cuplu sau de o intalnire pasagera.

Eugen Simion a vorbit de "un Decameron provincial, ce fixeaza o lume agitata, in care se bea mult, se iubeste strasnic, se tradeaza copios si se trancaneste cu nesat". Mai ales asupra ultimului aspect as insista, atragand atentia ca subtitlul "Memorii galante" ascunde o capcana pe care autorul ne-o intinde. In realitate, ceea ce face farmecul romanului Coastele lui Adam nu sunt nici scenele galante, nici radiografiile epocii (aberatia, relegata din experienta erotica a lui Andrei, se rasfata, in schimb, in planul istoriei: anii ’50-’80). Textul este cel care subjuga cititorul si il face sa citeasca pe nerasuflate romanul.

Maiestria de bijutier literar a lui Mihai Ispirescu il ajuta sa transforme banala, in fond, experienta adolescentina intr-un roman "subtire", inteligent si plin de umor, in care, in jurul confesiunilor erotice ale lui Andrei, se aduna o lume provinciala pestrita, tulburata de pasiuni domestice si asediata de kitsch-ul socialist, pe care il combate cu alcool, trancaneala si petreceri. Un unchi Grigore, avocat, se emasculeaza pentru a se elibera de tirania falica; colegii sai de breasla se refugiaza, ca intr-un turn de fildes, in alcool; Mama, biruita, se stinge. Toata aceasta lume, prea fragila pentru a rezista iuresului "socialismului biruitor" si al "oamenilor noi", se scufunda incetul cu incetul, lasandu-l singur pe Andrei. Singur, in fata sinelui si a fantasmei Femeii.

As mai atrage atentia supra unei calitati eminente a textului, care este regasirea inocentei. S-a subliniat adesea, in exegezele caragialene, faptul ca eroii marelui clasic, chiar cand incalca grav morala, raman inocenti, neavand constiinta culpei. S-a mai spus si ca diferenta intre epoca noastra si cea a lui Caragiale consta in pierderea acestei inocente. Ei bine, ploiesteanul Mihai Ispirescu izbuteste, in Coastele lui Adam, sa reabiliteze inocenta. Nu numai lumea de burghezi scapatati, din care provine Andrei Vartic, isi pastreaza pana la moarte inocenta. Si noii veniti pe scena istoriei, proletarii (si proletarele) pe care socialismul ii ridica pe scara sociala, pacatuiesc fara sa aiba constiinta pacatului: iubesc, trancanesc, tradeaza, beau, fara a face din asta un gest de rezistenta sau, dimpotriva, o deliberata asumare a decadentei.

Pacatul, adoratia febrila a lui Eros sau a lui Bachus, pare a fi o componenta naturala a lumii anilor ’50-’80, spre beneficiul textului, care devine o naratiune hazoasa si savuroasa a micilor delicte morale domestice.
Mi-a placut mult acest Bildungsroman erotic, care nu ocoleste, totusi, dramele cotidiene provocate de aceasta imensa suferinta a istoriei, care a fost socialismul. Pe care personajele lui Mihai Ispirescu il traiesc fara a capitula, dar si fara eroismul factice al romanelor politice. "Imbracat" intr-o grafica de exceptie - desene de Vladimir Zamfirescu, fotografii de Ada Violani -, romanul Coastele lui Adam ne propune un prozator inteligent, hazos si ironic, un demn succesor al lui nenea Iancu.

*Mihai Ispirescu - Coastele lui Adam. Memorii galante, Editura TiVoli, Bucuresti, 2005

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe