La 23 noiembrie 1936 a fost lansata celebra revista ilustrata americana Life. Din pornire, marele ei fotoreporter, care i-a croit fasonul imaginii, a fost Margaret Bourke-White, o vampa voluntara si cu autoritate asupra barbatilor, ceea ce insemna ceva intr-o vreme cand emanciparea femeilor era un subiect la moda in SUA. In 1939, s-a casatorit cu Erskine Caldwell, cunoscutul autor al romanului "Drumul tutunului", care a abandonat-o in 1942, exasperat de calatoriile ei fara sfarsit, din care el nu se alegea decat cu alte si alte perechi de coarne.

In anii celui de-al doilea razboi mondial, Margaret Bourke-White a fost acreditata pe langa US Army Air Force. Se afla la Moscova, in 1941, in timpul bombardamentelor aviatiei germane, si a fost prima femeie care l-a fotografiat cum a vrut ea pe Stalin, adica altfel decat aparea acesta in fotografiile oficiale, fardat si teapan, cum va fi si in 1953, cand a fost introdus in mauzoleul din Piata Rosie. Spre sfarsitul ostilitatilor din Europa, a captat pe pelicula primele imagini terifiante din lagarul de la Buchenwald. De la 7 decembrie 1941, cand SUA au intrat in al doilea razboi mondial, si pana la 27 iulie 1953, cand s-a semnat armistitiul din peninsula coreeana, a rupt sute de paturi si canapele pe toate teatrele de operatiuni ale trupelor americane.

Ciudat, in primii ani postbelici, desi avea un asemenea palmares si servise in mod exemplar propaganda de razboi aliata, a fost suspectata de activitati subversive si FBI i-a deschis un dosar tinut sub sigla secretului pana in anii ‘80. Probabil ca sa-si spele pacatele a participat ca fotoreporter si la ostilitatile din Coreea, dar dosarul ei a ramas deschis. In acest ultim razboi prin care s-a perindat, soldatii americani au supranumit-o Maggie Indestructibila. Era insa mult mai vulnerabila decat se credea. A distrus-o maladia lui Parkinson si s-a stins din viata in 1971, intr-un spital din Connecticut.

Putini stiu ca Margaret Bourke-White a realizat fotoreportaje si in Romania, lasand niste urme prin arhivele romanesti. Pe temeiul unor documente pe care le-am consultat, se poate aprecia ca se afla in contact cu anumite servicii discrete ale aviatiei americane cu mult inainte de intrarea SUA in razboi. Si asta explica multe. La 14 decembrie 1939, Marea Britanie si Franta au comunicat oficial guvernului de la Bucuresti ca ne-au lasat de izbeliste in ceea ce privea o agresiune impotriva noastra din est.

Poate nu intamplator, cu numai o zi inainte, sosise in Romania si celebra fotoreportera a saptamanalului Life, Margaret Bourke-White, insotita de un anume Walter Graebner, reporter al revistei americane Time. Si a solicitat Subsecretariatului de stat pentru presa si informatii, in speta lui Eugen Titeanu, autorizatiile necesare pentru a realiza fotoreportaje despre o suma de obiective prin excelenta… strategice. Era vorba despre fortificatiile din Basarabia, paralele cu Nistrul, despre campurile de sonde de pe Valea Prahovei, despre marea rafinarie de la Brazi, despre uzinele aeronautice din Brasov, despre sectiile militarizate ale Malaxei, despre terminalele petrolifere de la Constanta si altele. Pentru toate, era nevoie si de aprobarile Ministerului Apararii Nationale, insa se pare ca acestea au fost obtinute fara probleme. Contra unui set de portrete artistice ale generalului Florea Tenescu, seful Marelui Stat Major, s-a aranjat totul.

Intre 22 si 29 decembrie 1939, Margaret Bourke-White si Walter Graebner, impreuna cu ziaristul japonez Kusuyana Yoshitaro, au calatorit in interes profesional prin Bucovina de Nord, prin Basarabia si Cadrilater. La Cernauti nu au poposit decat o singura zi. La Chisinau, au fost luati in primire de capitanul Grigore Bobocea, delegat al Diviziei 15 infanterie, care i-a plimbat prin zonele nevralgice de pe Nistru, mai ales pe la podul dintre Tighina si Tiraspol. Pentru a-i face placere capitanului roman, fotoreportera a luat in obiectiv si un monument de la Varnita, unde fusese ranit regele suedez Carol al XII-lea, in urma cu peste doua sute de ani. Era limpede, totusi, ca altceva o interesa.

La 28 si 29 decembrie 1939, aceeasi formatie a descins si la Turtucaia. In vremea aceea, nu toti romanii cadeau pe spate de extaz si de admiratie inaintea unor straini, fiem ei americani sau britanici. Asa se explica faptul ca, in ultima zi a periplului ziaristilor de peste Ocean, un alt ofiter dintre cei ce i-au insotit a inaintat superiorilor sai o prima dare de seama, in care Walter Graebner era descris drept "un spirit confuz, foarte limitat, care nu pricepe nimic din ceea ce i se explica". Sau poate nu voia sa priceapa. Pana atunci, si in Time, si in Life, Romania fusese sistematic batjocorita si acelasi ofiter era foarte sceptic in ceea ce privea tendinta reportajelor in pregatire: "Mai bine ne-ar lasa in pace…"

Citeste si:

In ziua urmatoare, Margaret Bourke-White a mai realizat un fotoreportaj la uzinele IAR din Brasov, dupa care, reintoarsa la Bucuresti, l-a imortalizat inca o data pe generalul Florea Tenescu, impreuna cu intregul sau stat major. Iar dupa Revelion a surprins pe pelicula si imagini ale terenurilor petrolifere din Prahova, si moderna rafinarie a Creditului Minier de la Brazi, despre care se intelege ca o interesa cu prioritate. In sfarsit, la 18 ianuarie 1940, Margaret Bourke-White si Walter Graebner se aflau la Constanta, unde au fotografiat in detalii si portul, si terminalele amintite mai sus. Apoi au plecat cu vaporul spre Istanbul.

Intreaga afacere i-a pus pe ganduri pe ofiterii romani implicati in insotirea si facilitarea misiunii din Romania a cuplului american. La 17 ianuarie 1940, unul dintre ei raporta: "Impresia produsa in tot timpul acestui reportaj este ca sunt interesati numai de actualitatea militara a anumitor puncte din tara, asupra carora au informatii precise". Si, pentru ca Romania traversa atunci o perioada in care armata ei nu-si ingaduia sa glumeasca, la plecarea din tara Margaretei Bourke-White i-au fost retinute toate cliseele realizate, spre a fi verificate de specialistii din Marele Stat Major. Sau aproape toate, deoarece, la data aceea, ofiterii romani inca nu-si permiteau sa perchezitioneze o doamna, pana la os.

Cert este ca, la 26 ianuarie 1940, Margaret Bourke-White si Walter Graebner inca mai erau instalati la Park Oteli din Istanbul, asteptand sa le parvina prin posta cliseele despre care militarii romani nu considerau ca ar fi afectat siguranta statului. In aceeasi zi, un referat al Sectiei a II-a informatii din Marele Stat Major preciza: "Sunt necesare masuri generale ca asemenea vizite sa nu mai fie admise."

Alt document, din 9 februarie 1940, referindu-se la Margaret Bourke-White, remarca: "Pe masura ce statea in tara, dorea sa-si extinda sfera de cercetari si documentare." In aceeasi zi, totusi, i-au fost trimise la Consulatul american de la Istanbul numai 30 de clisee dintre cele pe care le realizase in Romania. Restul, i s-a comunicat, au fost distruse prin ardere la Marele Stat Major. In realitate, au fost pastrate in arhivele militare. La 14 februarie 1940, Frederick P. Latimer Jr., consulul garant al SUA de la Istanbul, a trimis cliseele respective la Ankara, unde Margaret Bourke-White si Walter Graebner migrasera intre timp. Si unde foiau agenti din toate serviciile importante de spionaj. In ciuda cenzurii operate de militarii romani, raul fusese facut.

In vara lui 1940, dupa invazia sovietica din Basarabia si Bucovina de Nord, cateva dintre fotografiile fortificatiilor de pe Nistru, fara a se indica autorul, au aparut in ziarele de la Moscova. Ca sa vada cetateanul sovietic cu ce zid de otel si beton se confruntase viteaza Armata Rosie. Pe parcursul bombardamentului american de la 1 august 1943, efectuat asupra Campinei si Ploiestilor, avioanele decolate de la Benghazi au tintit cu precadere rafinaria Creditului Minier de la Brazi, fotografiata din toate unghiurile de Margaret Bourke-White. Americanii nu au reusit s-o distruga atunci, dar au spulberat-o in campania de bombardamente declansata la 4 aprilie 1944.

Tot in aceasta campanie au fost lovite precis si alte obiective fotografiate, pasamite, pentru revista Life: uzinele IAR din Brasov, unde se fabrica o versiune de ultima ora a redutabilului avion de vanatoare Messerschmitt 109, sectiile militarizate ale Malaxei, precum si terminalele petrolifere de la Constanta. Bineinteles, asta nu inseamna ca toti fotoreporterii de pe lume sunt persoane suspecte, aducatoare de nenorociri si ghinion.