Intre muzeele orasului Tirgoviste, la loc de cinste se afla Complexul National Muzeal "Curtea Domneasca" edificat intre secolele XIV- XVIII. La doi pasi de muzeu, Biserica Domneasca, ctitorita in vremea lui Mircea cel Batrin, se ridica mindra spre cer. Simbolul orasului este insa Turnul Chindiei ce impresioneaza prin unicitatea si modalitatea originala a constructiei si care, pe vremea lui Vlad Tepes, a servit ca important element in apararea Curtii Domnesti. El a functionat si ca inchisoare domneasca, poarta de acces, functiile sale modificindu-se dupa nevoi. Turnul are o inaltime de 27 m si diametrul de 9 m. Zona reprezinta un potential turistic urias. Anual, in special in vacanta de vara, aici poposesc mii de vizitatori din tara si strainatate, dornici sa vada pe viu o pagina de istorie medievala inca deschisa in acest colt de Europa.

Turnul Chindiei, o pagina de istorie inca vie

De dupa ruinele, conservate perfect, te astepti sa apara dintr-un moment intr-altul o domnita sau vreun cavaler intirziat cu o ghioaga in mina. Se ivesc insa aparate foto sau camere digitale minuite de turistii pasionati de istorie si arheologie, in marea lor majoritate, straini. Vizitatori romani sint mult prea putini din pacate, iar cei care vin totusi la Turnul Chindiei prefera sa se catere pe zidurile cetatii, sa faca poze de grup si sa-si scrie numele pe ziduri. Jean Pop vinde prin fata intrarii Curtii Domnesti cruciulite si diverse figuri cioplite in lemn: un Dracula cam sasiu, o zina cu buze de peste. Omul e revoltat din pricina turistilor romani, care, spune el, nu sint civilizati.

"Se vede de la o posta care e italian sau englez, zice barbatul. Intra la muzeu ca-n biserica, sint fascinati. Le e frica sa calce pe jos. Romanii, care ar trebui sa fie mindri cu vestigiile lor, se cunosc dupa comportament de cum intra. Nu numai ca unii se fofileaza, nu vor sa plateasca biletul, sar gardul, ca mitocanii, lasa sticle de suc printre ruine, urla, se imping. O sa intram noi in UE, dar tot ca necioplitii ne purtam. Cei care au grija de muzeu curata zilnic gunoiul uitat de turisti. Mai mare rusinea." Casa veche din complexul muzeal a suferit transformari in timpul domniilor lui Matei Basarab si a lui Constantin Brincoveanu, cind i s-a adaugat o prispa si un etaj partial pe latura de sud pentru a permite legatura cu locuinta lui Petru Cercel.

Realizate din zidarie masiva, sustinuta de un stilp central, beciurile aveau acces dinspre vest, girliciul fiind distrus in 1595. Parterul e compus din zece incaperi repartizate in doua siruri dispuse simetric. Etajul a fost destinat locuintei domnitorului si salilor de audienta. Apartamentul domnului era legat de biserica printr-o galerie, iar fatada casei, decorata cu vopsea rosie. Beciurile, intinse pe intreaga suprafata a cladirii sint alcatuite din patru nave separate prin arce sprijinite de stilpi masivi. Acestea sint primele beciuri boltite din arhitectura romaneasca. Aici erau amenajate doua tainite, numite de localnici "camerele calaului".

Prada micilor vandali

Citeste si:

Programul de vizitare al complexului muzeal este de la 9.00 la 19.00. Vara, totul este verde in jur, iar pietrele batrinei curti astepta cuminti trecerea anilor. Citiva turisti englezi sint extaziati in fata ruinelor: unii fotografiaza, altii deseneza turnul Chindiei. In acelasi timp, intra aici o clasa de elevi si trei, patru familii de turisti cu copii mici.

Elevii, cam de-a sasea, fac un zgomot infernal, chiraie, se injura, sar peste gropi, se fugaresc. Parca ar fi o turma de bivoli turbati. Bietii dascali care ii insotesc abia de reusesc sa-i tina in friu. "Copii, va rugam, faceti liniste, doi cite doi vreau sa va vad!", tipa una dintre profesoare. Pustanii se fac ca ploua. Turistii britanici zimbesc fortat si le fac loc sa intre in Turn. "Scolerii" se napustesc de scarile care duduie ingrozitor. Se cutremura zidurile. Nu se opresc sa citeasca nimic si nici sa priveasca vreun tablou dintre cele expuse la fiecare etaj. Nu-i intereseaza decit terasa.

Ajunsi acolo, unii scot seminte si incep sa scuipe. Altii isi scrijelesc numele pe ziduri sau scriu cu pixul numere de telefoane pe steagul care filfiie la primul etaj. Un baiat blond face reclamatii: "Domnisoara profesoara, Vilcu Florel m-a scuipat pe git!" In larma iscata de pedepsirea obraznicului de Florel, apar si turistii din Anglia, dornici sa admire imprejurimile. N-au parte de liniste pentru ca Vilcu Florel se razbuna pe "turnator" care incepe sa plinga, lovit la cap. Vazind ca lucrurile o iau razna, profesorii hotarasc coborirea.

Care e si mai zgomotoasa decit urcarea. Englezii fotografiaza de sus curtea domneasca, noteaza ceva intr-un caiet, privesc in zare Tirgovistea, dar cheful le-a disparut, sint apatici si par obositi. In cele din urma coboara si pornesc spre ruine.

Dupa un zid darimat, o fetita la vreo doi anisori face pipi. Maica-sa o pazeste. Tine un pempars, plin ochi, intr-o mina si un altul, nou-nout in cealalta. Nu-i arde de colectia de arta brincoveneasca si nici de biserica domneasca. Englezii sint stupefiati. Nu le vine sa creada. "Ce vreti, ma, e copchil nu papusa!" se scuza femeia, in timp ce ii ataseaza pemparsul curat si-l azvirle pe celalalt, folosit, intr-un colt al istoriei.