Comertul ambulant pe plaja va fi interzis, iar discotecile in aer liber de pe Litoral vor fi obligate sa incheie programul muzical la ora 23.00, patronii care nu respecta aceasta regula urmind sa fie amendati cu pina la 50.000 lei (500 milioane lei vechi), au declarat pentru Mediafax surse din MTCT.

Masurile vor fi incluse intr-un proiect de act normativ al Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT), care va reglementa cadrul legal de organizare si desfasurare a activitatilor turistice pe litoralul Marii Negre, introducind o serie de reguli pri-vind programul muzical al discotecilor, serviciile de cazare si alimentatie publica, protectia sociala a salariatilor de pe Litoral. Noile reguli vor fi valabile pentru autoritatile locale implicate in administrarea Litoralului, precum si pentru operatorii economici si persoanele fizice care desfasoara activitati turistice si conexe turismului pe Litoral.

In sezonul turistic estival pe Litoralul Marii Negre, perioada cuprinsa in intervalul 1 mai-30 septembrie, programul muzical de functionare al discotecilor si al operatorilor economici care desfasoara activitati cu program artistic, auditii muzicale, video si/sau TV, in spatii deschise si semideschise, va trebui incheiat la ora 23.00. De la aceasta regula vor fi exceptate discotecile si unitatile cu program muzical din statiu-nea Costinesti si localitatea Vama Veche, cu conditia ca, prin activitatile lor, sa nu produca disconfort, au precizat sursele citate.


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.